Update, ora 22:25

Biroul de presă al Poliției Argeș face precizări: „Un bărbat de 62 de ani din Țițești care conducea un autoturism pe DC 84 Bucșenești-Lotași de pe raza localității sale de domiciliu, dinspre DN 73, la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, semnalizată cu indicatoare, nu a oprit la apropierea trenului, împrejurare în care autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tren de marfă, care se deplasa pe ruta Pitești-Câmpulung.

Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără ca vreo persoană să sufere leziuni.

Evenimentul rutier a fost protocolat ca tamponare.

Conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.305 lei conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, totodată fiind aplicată măsura complementară de 6 puncte penalizare”.

Update, ora 19:00

„Țițești: evenimentul rutier petrecut la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere va fi protocolat ca tamponare de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni. Conducătorul auto, un bărbat de 62 de ani din Țițești, singurul ocupant, a reușit să iasă din mașină înainte ca aceasta să fie lovită de un tren de marfă”, informează Biroul de presă al Poliției Argeș.

Știrea inițială, ora 18:50

Pompierii intervin la această oră pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor în cazul unui autoturism lovit de un tren de marfă, pe o trecere la nivel cu calea ferată din comuna argeșeană Țițești.

Nu sunt victime, șoferul a ieșit la timp din autoturism. Vom reveni cu amănunte.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *