Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au desfășurat astăzi o acțiune pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, în zona hotelului Sorelo din Valea Ursului (Bascov), pentru prevenirea accidentelor și creșterea gradului de siguranță în trafic.

Modul de acțiune a fost predominant preventiv, însă polițiștii rutieri au acționat și pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

În cele două ore în care s-a acționat cu aparatul radar, în condiții de trafic intens, au fost constatate opt abateri de la regimul legal de viteză. Au fost date nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 2.500 de lei, opt pentru viteză și una pentru nepurtarea centurii de siguranță.

Recomandările Serviciului Rutier Argeș cu privire la circulația pe drumurile publice:

-în condiții de trafic aglomerat sau la drum întins, păstrați o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculul care circulă înaintea dvs.;

-pe timpul călătoriei cu autovehiculul, circulați cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere; respectați limitele legale de viteză, atât în localități cât și în afara acestora;

-nu vă angajați în depășiri riscante;

-asigurați-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcției de mers;

-nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *