Autoritățile iau în calcul varianta ca accesul în spațiile publice închise aglomerate să se facă doar pe baza certificatului COVID, în situația în care numărul infectărilor cu noul coronavirus va crește semnificativ și paturile din spitale vor începe să se umple. Anunțul îl face ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

„Sunt discuţii între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, specialiştii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică referitoare la cum vom acţiona dacă cifrele incidenţei vor creşte semnificativ, dacă paturile din spitale vor începe să se umple.

Avem câteva principii de la care plecăm. Cel mai important este că ne dorim să ţinem şcolile deschise cât mai mult timp posibil, aşa cum este în ordinul comun acum, până la şase la mie incidenţă într-o localitate, şcolile vor fi deschise pentru învăţământul faţă în faţă dacă nu se întâmplă nimic deosebit în ceea ce priveşte situaţia infecţiilor la copii. Un al doilea principiu şi un al doilea obiectiv pe care îl avem este să nu restricţionăm circulaţia persoanelor vaccinate. Şi un al treilea este să ne străduim să nu închidem acele sectoare ale economiei care au avut de suferit anul trecut, cum este, de exemplu, sectorul HoReCa.

Plecăm de la aceste trei principii şi, în funcţie de cum va evolua pandemia, vom vedea la care dintre activităţi vom verifica aceste certificate, permiţând accesul fie pe baza certificatului COVID, fie pe baza certificatului COVID care atestă vaccinarea, dacă ne referim poate la activităţi care implică un risc mai mare de transmitere, iar acestea sunt activităţile în spaţii închise cu aglomerări de persoane”, a declarat ministrul Sănătății la Digi24.

Ioana Mihăilă a precizat că o variantă de lucru este ca în restaurante și baruri să se intre numai cu certificat COVID: „O altă variantă de lucru este ca în restaurante sau în baruri, unde riscul de transmitere, nepurtând mască, este unul destul de mare, accesul să se facă pe baza certificatului, fie a celui european, fie a celui de vaccinare, dar aceste discuţii vor fi concretizate în momentul în care incidenţa creşte”.

Măsura ar putea viza și accesul în mall-uri.

Certificatul COVID atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *