Avariile ”curg” gârlă în aria de acoperire a societății Apă Canal 2000 SA Pitești.
La această oră, o întreagă localitate din județul Argeș, respectiv comuna Ungheni, nu are apă potabilă la robinet din cauza unei avarii. Sunt afectați toți consumatorii din localitate ale căror gospodării sunt racordate la rețeaua Apă Canal.
Potrivit furnizorului, se lucrează la remedierea avariei, iar furnizarea apei, care a fost oprită azi-dimineață, va fi reluată tot astăzi, în jurul orei 15:30.
Aproape că nu este zi în care una, două sau mai multe avarii să nu afecteze sistemul de distribuire a apei potabile gestionat de SC Apă Canal 2000 SA Pitești. Conductele se sparg într-o veselie, lăsând temporar sute sau mii de consumatori fără apă la robinet, în funcție de amploarea problemei.
Directorul general al societății Apă Canal 2000 SA Pitești, Mihail Marinescu, s-a lăudat în repetate rânduri cu lucrările de modernizare a rețelei de distribuție. Programul multianual cu bani europeni a fost mult trâmbițat în acest sens. Efectele par mult mai vizibile în scumpirea an de an și semnificativă a tarifelor la apă și canalizare decât în performanțele sistemului de distribuire.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

