Update, ora 20:10

Adrian Dulcea are o primă reacție publică, pe pagina sa de socializare: „În urma comunicatului de presă al clubului FC Argeș, a declarațiilor domnului Cristian Gentea și a articolelor apărute în diferite publicații, mă simt nevoit să fac o singură precizare: RESPECTUL față de suporteri și jucători, BUNUL SIMȚ, ADEVĂRUL și VERTICALITATEA COLOANEI nu mi le poate lua nimeni!”

Update, ora 18:15

Clubul FC Argeș a transmis următorul comunicat de presă: „Primarul Gentea Cristian şi conducerea FC Argeş, prin preşedintele Consiliului Director, Mihai Foamete, pun piciorul în prag şi dispun măsuri radicale în ceea ce priveşte viitorul echipei, impunând obiective clare staff-ului tehnic pe termen scurt, mediu şi lung.

Astfel, deşi se afla în discuţii avansate cu o altă echipă tehnică, respectiv Dulcea-Sinescu, după încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul principal Ionuţ Moşteanu, totuşi conducerea clubului a luat hotărârea de a nu încheia nici cu aceştia un acord, demers asumat de către club după mai multe runde de discuţii şi negocieri.

Din această perspectivă, primarul municipiului Piteşti împreună cu preşedintele CD au hotărât că nu mai este admisibilă efectuarea de experimente pe seama echipei, sens în care s-a luat decizia ca în perioada ce va urma să fie analizate cât mai multe variante de antrenori principali reprezentativi, atât pe plan intern, cât şi internaţional, care să se bucure de recunoaştere şi apreciere în fotbalul actual, astfel încât, alături de acesta, vulturii alb-violeţi să poată progresa atât ca joc, cât şi ca mentalitate în perioada care va urma.

S-a apreciat, atât de către conducere, cât şi de către principalul investitor al echipei – dl. Tudose Viorel – faptul că un astfel de demers se impune a se efectua de îndată, astfel încât, începând din acest moment, să putem vorbi în termeni clari despre iniţierea unui proiect la FC Argeş pe o durată de 5 ani, cu obiectiv imediat rămânerea în Liga 1 în sezonul 2021-2022.

Totodată, în cadrul clubului, în urma unei largi consultări cu toţi cei care sunt implicaţi în activitatea echipei, s-a luat decizia ca în această perioadă rămasă până la terminarea turului sezonului regular, respectiv pentru următoarele 4 meciuri rămase, conducerea tehnică a echipei să fie asigurată de staff-ul tehnic format din Paul Ciobanu, Augustin Eduard, Andrei Speriatu şi Viorel Dumitrescu, toţi aceştia fiind deja angajaţi în cadrul ACSC FC Argeş”.

Știrea inițială, ora 17:10

Adrian Dulcea a fost dat afară de la FC Argeș, după numai două zile de la venirea sa pe banca tehnică a echipei piteștene.

Chestionat de Pitești 24 asupra subiectului, Cristian Gentea, primar al Piteștiului, care face jocurile la FC Argeș, declară: „Ca să fie demis, antrenorul Dulcea trebuia să aibă un contract și el. Deci, antrenorul Dulcea nu a avut niciun contract cu FC Argeș. Astăzi-mâine urma să îl semnăm.

Într-adevăr, eu am fost cel care și l-a dorit pentru că am vrut să-i dau șansa, fiind tânăr, să facă treabă la FC Argeș, mai ales că el își dorea foarte mult și părea foarte ambițios. Numai că de la dorința mea până la ce vrea el e drum lung. Adică, el vrea să antreneze FC Argeș fără să-și asume absolut nimic, niciun obiectiv, nimic, nimic, nimic, nimic! Cum noi suntem sătui de astfel de antrenori, nu avem nevoie de așa ceva!

E mult spus demis, pentru că el nu era numit. Da, a condus un antrenament, discutasem financiar termenii contractului, dar, când am ajuns la clauze de performanță, nu a acceptat nimic. Și atunci, ce să fac cu el? Cum am pățit și cu ăilalți, să ne ia banii până în vară, noi să retrogradăm, el pleacă cu banii și noi rămânem în Liga a II-a! N-avem nevoie de așa ceva! (…)

Nu mi-am imaginat așa ceva! Eu am fost singurul care l-am vrut”.

În declarația pentru Pitești 24, Cristian Gentea mai precizează că până la pauza competițională de pregătirea tehnico-tactică a echipei ar urma să se ocupe Paul Ciobanu, Augustin Eduard și Andrei Speriatu. „Ce putem să facem? Dacă nu găsim oameni pe care să-i tragă burta pentru FC Argeș, asta este! Sunt foarte, foarte, foarte dezamăgit! Cred că o să-mi văd de treaba mea”, a adăugat Cristian Gentea.

Până la această oră, clubul FC Argeș nu a comunicat oficial despărțirea de Adrian Dulcea.

Cu doar două zile în urmă, FC Argeș anunța încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă cu antrenorul principal Ionuț Codruț Moșteanu și secundul Dragoș Radu și faptul că de pregătirea echipei pentru meciul de vineri cu Dinamo se vor ocupa antrenorii Adrian Dulcea și Paul Ciobanu (amănunte, aici). (Sursă foto: Fotbal Club Argeș Pitești)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *