Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, și PSD pun bețe în roate proiectului Ministerului Mediului de declarare a Pădurii Trivale arie naturală protejată, acuză senatorul USR de Argeș, Narcis Mircescu. Odată ce ar căpăta juridic acest statut, Pădurea Trivale ar fi ferită de rechinii imobiliari și de retrocedări. Gentea și PSD nu vor ca Pădurea Trivale să fie declarată arie naturală protejată. Deși în 2019, vă amintim, aveau o cu totul altă părere, contrară celei de acum.
PSD-iștii susțin că statutul de arie naturală protejată nu i-ar mai permite Primăriei să facă niciun fel de lucrări de amenajări minime (alei, bănci etc.) care să le ofere piteștenilor posibilitatea să se bucure în termeni civilizați de Pădurea Trivale. De aceea, pretind ei, cea mai bună soluție ar fi pădure-parc.
Narcis Mircescu anunță că USR și PNL vor propune din nou în Consiliul Local al municipiului organizarea unui referendum la care piteștenii să se pronunțe cu privire la soarta Pădurii Trivale. Acum trei ani, propunerea a fost respinsă de majoritatea PSD-istă, care se teme de opinia publică.
Însoțit de prefectul de Argeș, colegul său de partid Sebastian Nedelcu, senatorul Narcis Mircescu a susținut astăzi o conferință de presă în Pitești pe această temă. A fost o replică la declarațiile făcute recent de primarul PSD al Piteștiului, Cristian Gentea, care a anunțat că l-a sunat pe fostul vicepremier Marian Neacșu (PSD) după ce a fost informat că ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), este hotărâtă să inițieze proiectul de hotărâre de Guvern pentru declararea Pădurii Trivale rezervație naturală, protejată astfel de eventuale retrocedări și de rechinii imobiliari care ar vrea să construiască în pădure.
Narcis Mircescu afirmă că nu i se pare deloc în regulă felul în care a acționat Gentea: ”Este chiar la limita legii, dar este treaba altor instituții, dacă vor să verifice, nu este treaba mea de politician!”. Pe de altă parte, senatorul USR de Argeș spune că, brusc, după ce primarul Piteștiului ar fi ”intervenit” la București, Academia Română, parte avizatoare a proiectului, a cerut Ministerului Mediului zeci de documente, blocând astfel ințiativa.
Parlamentarul reamintește că, în 2019, pe vremea când era consilier local, Cristian Gentea și alți PSD-iști au propus chiar ei în Consiliul Local ca Pădurea Trivale să fie declarată arie naturală protejată, de interes național. A fost praf în ochi, o inițiativă pur electorală, crede Narcis Mircescu. ”Domnul Gentea, în 2019, când îi era frică de faptul că nu va câștiga alegerile din 2020 (n.r. – pentru funcția de primar), a făcut o ”Maradona” cu Pădurea Trivale ca să dea bine la alegători”:
Narcis Mircescu anunță că USR și PNL vor iniția din nou un proiect de hotărâre în Consiliul Local prin care vor cere organizarea unui referendum în Pitești. Potrivit proiectului, piteștenii ar urma să fie chemați la urne să se pronunțe prin vot pentru sau împotriva declarării Pădurii Trivale drept arie naturală protejată, ferită în acest fel de defrișări:
Acum trei ani, propunerea de referendum a fost respinsă în Consiliul Local de PSD-iști și aliații lor, care formau majoritatea – AICI AMĂNUNTE. În prezent, majoritatea – toxică pentru piteșteni – este alcătuită în Consiliul Local de PSD și AUR.
Dacă ar căpăta statut de arie naturală protejată, Pădurea Trivale ar fi ferită de retrocedări și defrișări, tăierile de arbori și construcțiile urmând să fie interzise. Inițiativa datează din anul 2010, dar nu a fost materializată nici până azi. Posibile interese imobiliare ale unor persoane interesate să construiască în Pădurea Trivale, dar și invocarea unor proceduri administrative ar fi blocat în repetate rânduri adoptarea hotărârii de Guvern.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

