„Sunt un idealist. Mereu am fost, mereu voi fi. De ce? Pentru că dacă nu ai idealuri nu poţi realiza nimic în viaţă. Pentru a avea realizări măreţe trebuie să fii capabil să visezi măreţ. Eu am visat să am o familie frumoasă şi Dumnezeu mi-a oferit-o. Am visat să am o carieră bogată şi am obţinut-o prin muncă şi sudoare. Acum visez să fac din judeţul Argeş un pol de interes economic şi cultural, dar pentru a reuşi acest lucru am nevoie de voi, de voturile voastre”, spune Virgil Baciu, candidat independent în Argeș pentru Camera Deputaților.
„Mai este puţin timp până la momentul adevărului. Momentul în care VOI decideţi dacă merit să vă reprezint în Parlament. Momentul în care veţi decide dacă vreţi să fiţi reprezentaţi în Parlament de oameni noi, iar printre acei oameni noi să fiu şi eu. V-am prezentat de-a lungul campaniei proiecte din toate domeniile – de la economie la sănătate, de la educaţie la infrastructură. Aceste proiecte reprezintă idealurile mele pentru dezvoltarea acestui judeţ minunat şi, aşa cum am făcut tot timpul, voi lupta ca aceste idealuri să fie realizate şi nu le voi abandona până în ultima zi de mandat!
Eu am făcut tot ce a depins de mine, acum este rândul vostru. Cu un vot pentru mine în data de 6 decembrie veţi decide dacă idealurile mele sunt şi idealurile voastre. Mergeţi la urne cu încredere şi convingere că nu am să vă dezamăgesc. Doamne ajută!”, încheie Virgil Baciu.
Comandat de: candidatul independent Virgil Baciu. Realizat de: Codunas Paul-Mihail PFA. Cod unic de identificare mandatar financiar: 2207/03.11.2020.