Virgil Baciu: Cel mult două mandate pentru toți aleșii!

„De mult timp am această convingere: că mandatele aleşilor trebuie să fie limitate la două, aşa cum se întâmplă în cazul preşedintelui, dar cu menţiunea că aceste mandate să fie de câte 5 ani fiecare. Când voi ajunge deputat, aceasta va fi una dintre iniţiativele mele legislative”, afirmă Virgil Baciu, candidat independent în Argeș pentru Camera Deputaților.

„Consider că două mandate sunt suficiente pentru ca un ales să îşi ducă la îndeplinire proiectele pe care şi le propune. Stând prea mult într-o funcţie, persoana respectivă se erodează, ajunge să se creadă atotştiutoare şi este necesară o pauză pentru a privi lucrurile şi din altă perspectivă.

Eu propun ca alesul să nu poată candida mai mult de două ori succesiv pentru aceeaşi funcţie publică sau măcar să aibă o pauză după cele două mandate, pentru a reflecta ce a făcut bine şi ce putea face mai bine sau chiar să aleagă o altă cale în cariera politică din care să ajute comunitatea mai mult”, mai precizează Baciu.

Sunt de părere că, dacă vom proceda în acest fel, vor exista o concurenţă mai mare, mai multă viziune, perspective noi, iar oamenii vor avea de câştigat”, declară Virgil Baciu, candidat independent în Argeș pentru Camera Deputaților.

Comandat de: candidatul independent Virgil Baciu. Realizat de: Codunas Paul-Mihail PFA. Cod unic de identificare mandatar financiar: 2207/03.11.2020.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihaela Grigorescu
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *