Anca Cristina Măcăneață, directoarea adjunctă a Liceului Tehnologic Dacia din Pitești, și-a prezentat bilanțul și o analiză a activității sale la un an de când a preluat funcția.

În vârstă de 38 de ani, Anca Cristina Măcăneață a absolvit psihologia la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Pitești. Ulterior, și-a desăvârșit studiile în cadrul programului de master „Consilierea și managementul carierei în domeniul profesional și tehnic” la Universitatea Politehnica București.

Datorită cursurilor de perfecționare pe care le-a urmat de-a lungul timpului, activitatea ei este recunoscută de Colegiul Psihologilor din România, deținând atestate de liberă practică în specialitățile Psihoterapie, Psihologie clinică, Psihologie educațională și Psihologia muncii și a transporturilor.

Anca Cristina Măcăneață profesează și în mediul privat, având propriul său cabinet de psihologie.

Reluarea parteneriatului cu uzina Dacia

„La final de an îmi place să trag linie și să contorizez realizările, dar și eșecurile, plusurile, dar și minusurile. Un motiv în plus să fac acest lucru este și faptul că tocmai am terminat un an de mandat ca director adjunct. A fost o provocare căreia îmi place să cred că i-am făcut față cu succes.

Stând printre colegii de cancelarie aproape 15 ani, am avut ocazia să înțeleg neajunsurile cu care se confruntă organizația noastră. Activând în același timp și în mediul privat, am putut să îmi fac o viziune obiectivă, dorind să promovez și în mediul școlar un management proactiv.

Mi-am construit o strategie bazată pe nevoile reale identificate și m-am prezentat la concursul național de ocupare a funcțiilor de director/director adjunct în toamna anului 2021. De aici a început aventura. Am avut în minte 3 sintagme-cheie ale unui management instituțional eficient: mediu colaborativ, digitalizare și reluarea parteneriatului cu colosul industrial argeșean Dacia Renault.

După numeroase provocări, am reușit să reluăm parteneriatul cu Uzina Dacia prin școlarizarea unei clase de învățământ dual pentru calificările operator mașini cu comandă numerică și sculer matrițer. Învățământul tehnologic este supus constant provocărilor, iar dacă ne dorim să rămânem pe această piață concurențială trebuie să ne adaptăm din mers schimbărilor, să ne reinventăm, să oferim servicii de calitate, chiar dacă există rezistența la schimbare”, afirmă directoarea adjunctă a Liceului Tehnologic Dacia din Pitești.

Tablă inteligentă sau videoproiector și internet în fiecare sală de clasă

„Cheia succesului în orice instituție, cu atât mai mult școlară, este starea de bine, sentimentul că ești într-o familie, că te poți sprijini pe colegi, că ești ascultat, consultat, că aparții mediului în care activezi.

Alături de echipa de proiect ROSE ne-am propus ca fiecare cabinet metodic să fie dotat cu mijloace moderne, atât de necesare în procesul instructiv-educativ în contextul actual de digitalizare, iar fiecare sală de clasă să dispună de tablă inteligentă sau videoproiector și conexiune la internet, lucruri realizabile prin proiectul ROSE”, spune Anca Cristina Măcăneață.

Toate clasele de liceu vor beneficia de vizite de studiu la partenerii economici

„Oportunitatea de a participa la mobilitățile proiectelor Erasmus Plus mi-a oferit posibilitatea de a vedea și alte sisteme de educație din spațiul european, motivându-mă să contribui – cu pași mărunți, dar siguri – la apropierea instituției noastre de standardele europene.

Nu neglijez faptul că în centrul actului educativ este elevul. Lucrăm cu adolescenți care au deja opinii și îmi place să stau printre ei, să-i ascult. Am insistat ca toate clasele de liceu să beneficieze de vizite de studiu la partenerii economici, am inițiat proiecte extrașcolare care vizează integrarea elevilor cu CES sau din medii dezavantajate și am întărit relația cu autoritățile locale pentru ca cei 800 de elevi să se simtă în siguranță.

Evident, toate acestea nu le poate realiza un singur om. Un lider are datoria de a identifica punctele forte ale fiecărui membru al echipei și îl valorizează prin implicarea în activitățile în care poate obține performanță.

Mă aflu de-abia la început de drum. Sunt conștientă că mai sunt multe de făcut și fiecare pas spre schimbare vine la pachet cu numeroase provocări”, conchide Anca Cristina Măcăneață, directoarea adjunctă a Liceului Tehnologic Dacia din Pitești.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *