Update, ora 22:35

Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat. A fost declarat decesul șoferului. Biroul de presă al Poliției Argeș precizează: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri, s-a stabilit că un bărbat de 39 de ani, din Vulturești, care conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza localității sale de domiciliu, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu gardul unui imobil și cu un stâlp din beton, pe care l-a rupt.

Din păcate, în urma accidentului, conducătorul auto, care era singurul ocupant al autoturismului, a decedat.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal, conform articolului 192 din Codul Penal (n.r. – ucidere din culpă), iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.

Update, ora 22:10

Victima a fost descarcerată. Un echipaj de paramedici SMURD îi face manevre de resuscitare. Este vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, șoferul autoturismului. Bărbatul se afla singur în mașină. La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Știrea inițială, ora 21:50

Cu puțin timp în urmă, un accident rutier s-a produs pe DN 73D, pe raza comunei argeșene Vulturești. Potrivit primelor informații, un autoturism Logan a intrat într-un stâlp din beton. O persoană este încarcerată.

Chiar acum la locul accidentului intervin echipaje de descarcerare ale pompierilor din Pitești și Mioveni. Vom reveni cu amănunte.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *