În curând va fi deschis un nou șantier în centrul Piteștiului, după redeschiderea Pieței Primăriei: va începe reabilitarea/consolidarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”.

Viceprimarii Mihai Mihăilescu și Gelu Tofan, consilierul primarului pe probleme tehnice, Cristi Dumitru, și directorul Direcției Tehnice a Primăriei, Iulian Chiriță, s-au întâlnit cu reprezentanți ai Consiliului Județean Argeș (proprietarul clădirii) și ai constructorului italian AMP CANTIERI pentru o primă evaluare a modului în care se va desfășura organizarea de șantier pentru lucrările de restaurare.

„Întâlnirea a avut ca scop luarea la cunoștință a solicitărilor Primăriei cu privire la protejarea zonei reabilitate din Piața Primăriei. Este vorba despre spațiul din vecinătatea Galeriei, circa 2 metri de jur împrejurul clădirii.

Proprietarul și constructorul s-au angajat să înceapă cu lucrările exterioare, astfel încât, deși implementarea proiectului european are o durată de 3 ani, zona de lângă piața publică să fie readusă la starea inițială anul acesta, pe cheltuiala beneficiarului”, ne informează Primăria Pitești. Reamintim că lucrările de așa-zisă modernizare a Pieței Primăriei abia s-au încheiat, piața urmând să fie redeschisă publicului astăzi, potrivit primarului Cristian Gentea.

Reabilitarea Galeriei de Artă este finanțată în cea mai mare parte din bani europeni, fiind un proiect al Consiliului Județean Argeș, în parteneriat cu Ministerul Culturii. Investiția se ridică la aproape 19.600.000 de lei. Termenul pentru finalizarea proiectului este 31 decembrie 2023.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *