Am avut un vis, pe care am vrut să-l transform în realitate imediat după 1989. Atunci am fost sigur că se putea! Totuși, au fost unii oameni politici, nu cu mult diferiți de cei de astăzi, care s-au opus. De ce? Uite-așa, că trebuiau să se opună, nu că ar fi avut vreun motiv care să-i… motiveze.

În 1990 se împliniseră 20 de ani de la trecerea în eternitate a lui Jimi Hendrix, a lui Janis Joplin, 10 ani de când John Lennon fusese împușcat de un psihopat și 15 ani de la uciderea lui Cornel Chiriac. Cornel Chiriac, piteșteanul Cornel Chiriac, și o spun cu mândrie, dar și cu mâhnire că, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, tinerii de atunci, a trebuit să fie ucis, pentru că prea era iubit de tineri și nu numai de ei. Și el trebuia pus unde îi era locul, spre neuitare.

Și pentru că era un an cu cele patru comemorări și pentru că îl aveam pe Cornel Chiriac, ne-am gândit că un grup statuar care-i va imortaliza era chiar dorit de tinerii de atunci. A fost făcută macheta de către sculptorul Vasile Rizeanu (era ceva cu o fântână – nu așa de scumpă ca cea actuală din fața Primăriei – și cu statuile celor patru. Nu-mi mai amintesc totul, dar era ceva deosebit, caracteristic lucrărilor domnului Rizeanu (RIP). Atunci se vorbise și cu impresarul lui Jean Michel Jarre, care ne promisese că, dacă vom organiza un concert la inaugurarea grupului statuar, artistul va veni în Pitești. Alesesem și clădirea – magazinul Trivale – pe care Jean Michel Jarre să-și poată proiecta spectacolul. Ce mai, pentru prima oară am crezut că vom pune Piteștiul pe harta muzicii rock și că vom eclipsa Bucureștiul! Dar n-a fost așa! Un om politic apărut atunci (cred că el nici nu știa că este om politic) și de care depindea doar să ne lase să ne facem de cap, pe banii noștri, s-a opus. De ce? Nici el nu știa de ce! Poate pentru că așa a vrut mușchii lui! Și s-a anulat totul…

Acel proiect l-am împachetat și l-am pus la păstrare în sertarul cu celelalte proiecte pe care nu le-am scos atunci când trebuia și am făcut-o mult prea devreme. Știam că în viața asta n-o să reușesc să-l duc până la capăt și că, poate într-o altă viață, dacă îmi voi mai aminti cine a fost Cornel Chiriac, îl voi pune în aplicare. Posibil că atunci vor fi alți oameni politici, care vor fi de acord cu ideile nebunești.

Au trecut anii. Aproape că uitasem de ceea ce dorisem să facem în 1990.

În 20-20 (!) am cunoscut doi pictori, pe Gabi și Ana, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din București, care, auzind de proiectul meu, s-au arătat încântați să-l conceapă artistic. Nu-mi venea să cred! A fost o nebunie! În 2020 îi comemoram pe Jimi, Janis, John și Cornel (între timp, Cornel fusese „punctat” în oraș printr-o stradă care-i poartă numele). Și se schimbase primarul, era înconjurat de consilieri deștepți, Cristina, Luc, Lili, care au fost foarte receptivi la proiectul nostru, proiect care se va face! Adică ni s-a pus la dispoziție un spațiu de pe domeniul public pe care va fi amplasat monumentul. La cei patru titani ai muzicii am mai adăugat încă doi: Jim Morrison și Freddy Mercury. De ce? Uite-așa au vrut mușchii noștri! Doar făceam totul pe banii noștri, așa cum au fost construite și Teatrul Independent Pitești, și Școala de teatru Club 22, și Muzeul 22, și Librăria Marin Ioniță și…

Acum am depășit anul de comemorare, dar nu mai contează! Important este că-l vom face! Nu mai am cuvinte la cât de bucuros sunt că, în sfârșit, visul nostru de acum mai bine de 30 de ani se va împlini!

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Mai multe articole similare
  • Țara mea cu ”ochi albaștri”

    Puțini își mai amintesc cum se putea asculta muzică bună în vremurile când la radio se dif…
Mai multe de Gabriel Cazan
Mai multe în Opinii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *