Săptămâna viitoare va fi redeschisă secția ATI de la Spitalul Orășenesc Mioveni pentru pacienții cu COVID-19, potrivit Instituției Prefectului. În acest sens, astăzi a avut loc o întâlnire între prefectul Emanuel Soare, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, directorul DSP, Sorina Honțaru, primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, managerul Spitalului Mioveni, Horia Trăilă, managerul SJU Pitești, Adriana Molfea, directorul medical al SJU, Gabriel Copciag, și adjunctul ISU Argeș, Daniel Soare.

Au fost găsite soluții pentru asigurarea personalului necesar secției. În secția ATI de la Spitalul Orășenesc Mioveni vor lucra trei medici rezidenți de la două spitale din București (amănunte, aici), doi medici specialiști de la Spitalul Județean de Urgență Pitești și un medic specialist de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș.

În același timp, secția de chirugie de la Spitalul Curtea de Argeș va fi mutată la Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Secția ATI de la Mioveni beneficiază de o dotare modernă și are în prezent 7 paturi. De săptămâna viitoare, secția va fi extinsă și va avea o capacitate de până la 18 paturi.

Prin redeschiderea secției ATI de la Mioveni, capacitatea de tratare a bolnavilor COVID din Argeș aflați în stare critică va crește. În prezent, în județ există 45 de paturi la ATI pentru pacienții cu COVID, dintre care 12 sunt în unitatea mobilă de terapie intensivă instalată în incinta Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *