Proiectul de lege care prevede instituirea obligativității certificatului verde la locul de muncă este blocat. Ședința de astăzi a Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților, care ar fi trebuit să fie decisivă, a fost amânată.

Blocajul este cauzat de deputații PNL, după ce premierul demis și președinte al liberalilor, Florin Cîțu, s-a opus ca angajații nevaccinați să se poată testa pe banii statului timp de 60 de zile de la data la care va intra în vigoare legea, așa cum prevede proiectul în urma unui amendament al PSD. „Crește costul la buget, lucru cu care nu sunt de acord. Eu nu sunt de acord. PNL nu e de acord ca principiu ca cei nevaccinați să fie testați pe costurile celorlalți cetățeni”, declara Cîțu zilele trecute. Cu alte cuvinte, în opinia PNL, angajații care aleg să se testeze în loc să se vaccineze ar trebui de la bun început să-și plătească testele din banii proprii, fără ca statul să le deconteze în primele 60 de zile.

Fiind vorba de o lege organică, este nevoie și de voturile liberalilor pentru ca proiectul să treacă de comisii și să ajungă la votul final în plenul Camerei Deputaților.

Dacă nu ar fi existat acest blocaj, Comisia de sănătate ar fi dat azi un raport, urmat de rapoartele celorlalte cinci comisii raportoare, iar miercuri proiectul ar fi putut fi supus dezbaterii și votului în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz. În atare condiții, adoptarea proiectului ar urma să întârzie cel puțin o săptămână.

Azi, George Simion, copreședinte AUR, a anunțat că proiectul nu va intra la vot în această săptămână. Și Nelu Tătaru (PNL), președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților, a informat tot azi că adoptarea proiectului a fost amânată cu o săptămână. Același Tătaru a precizat că în comisii, la vot, deputații PNL se vor abține în privința amendamentului cu privire la testarea gratuită timp de 60 de zile a salariaților.

Aici amănunte despre forma agreată inițial de toate partidele din Cameră (inclusiv de PNL, deputații liberali „răzgândindu-se” ulterior – după declarația lui Florin Cîțu), mai puțin de AUR.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *