Update, 22 aprilie 2021, ora 17:30
Curtea de Apel Pitești a admis contestațiile celor doi polițiști față de măsura arestării preventive și a dispus arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia Curții de Apel Pitești (click pe imagine pentru vizualizare):
Amintim că în același dosar – care a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti – mai sunt cercetați și doi jandarmi de la Jandarmeria Argeș (aici subiectul pe larg).
Update, 19 aprilie 2021, ora 17:10
Cei doi polițiști au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Soluția pe scurt a completului de judecată de la Tribunalul Argeș: „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. În baza art. 226 C.p.p., rap. la art. 223 alin. 2 Cod pr. pen., dispune arestarea preventivă a inculpaţilor FLOREA ILIE şi DRĂGHICI DANIEL-PETRUŢ pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.04.2021 şi până la data de 18.05.2021, inclusiv.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare/comunicare.
Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu astăzi, 19.04.2021, ora 16:35, la Tribunalul Argeş – Secţia Penală”.
Update 18 aprilie 2021, ora 18:30
Prin ordonanțe ale procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, doi agenți de poliție – care au acum calitatea de suspecți în dosarul penal – au fost reținuți pentru 24 de ore. Mâine Tribunalul Argeș va hotărî o măsură preventivă cu privire la cei doi. Parchetul propune arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Încadrarea juridică a fost schimbată în purtare abuzivă și lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte (în loc de ucidere din culpă). Polițiștii riscă o condamnare la închisoare de la 6 la 12 ani (pedeapsa prevăzută de lege pentru cea mai gravă dintre infracțiunile reținute de anchetatori în acest caz – lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte).
Știrea inițială 18 aprilie 2021, ora 11:05
În această dimineață a fost efectuată autopsia medico-legală în cazul bărbatului de 63 de ani care a murit vineri în urma intervenției unor polițiști în zona Autogării Sud din Pitești.
Doctorul Dan Manu, de la Serviciul de Medicină Legală Argeș, a prezentat tot astăzi rezultatele autopsiei.
„În urma autopsiei – ca rezultate preliminarii – (…) am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică. (…) Ce a generat asfixia mecanică a fost comprimarea părților moi ale gâtului și a toracelui. (…) Infarct nu este. Vedem, dar puțin probabil să fie – nu e cauză de moarte. Sunt, așa cum am spus, mai multe traumatisme, și cranio-cerebrale, evident, care s-au putut produce prin cădere și lovire de un plan dur, și aceste leziuni traumatice care s-au produs la asfixia mecanică – repet, traumatismul cervical și traumatismul toracic, rezultat prin comprimarea părților moi. (…) Laboratorul de Toxicologie Medico-Legală m-a informat că are (n.r. – bărbatul decedat) o alcoolemie de peste 2 la mie”, a anunțat Dan Manu.
Amintim că în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă și ucidere din culpă. Dosarul a fost deschis in rem, cu privire la fapte. Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Amănunte și imagini AICI.
Ion
18-04-2021, 19:19 la 19:19
Închisoare pe viata și 10000000 de euro pentru familie ca su_au luat lumea în cap. În ultimul timp polițiștii se cred dumnezei