Prefectul Emilia Mateescu anunță că se fac demersuri pentru a facilita accesul argeșenilor la vaccinarea împotriva COVID-19.

Pe 10 mai începe vaccinarea în cabinetele medicilor de familie 

„În acest sens, de săptămâna viitoare, pe 10 mai 2021, va începe imunizarea în cabinetele medicilor de familie. Până la acest moment, 116 medici de familie s-au angajat pentru a participa la campania de vaccinare la nivelul județului Argeș.

Serul folosit de medici va fi Johnson & Johnson, ser care se va administra în doză unică. Cu toate acestea, la eventuale solicitări, există posibilitatea ca în cabinetele medicale să se vaccineze cu alt ser, acest lucru implicând o prezență dublă din partea oamenilor, atât pentru prima doză de vaccin, cât și pentru rapel.

Încurajez medicii să se implice în acest proiect, pentru a ajunge în timp util la un procent cât mai ridicat al imunizării”, transmite Emilia Mateescu.

De asemenea, prefectul le reamintește argeșenilor că pe 8 mai se dă startul vaccinării anti-COVID fără programare, cu prezentarea directă la centrele de vaccinare (subiectul pe larg).

12 localități argeșene au centre de vaccinare împotriva COVID-19

Emilia Mateescu mai anunță că în prezent 12 localități din Argeș au centre de vaccinare, după cum urmează:

– Bârla, satul Mozăceni-Vale, blocul nr.1 (ser Pfizer BioNTech);

– Bradu, Baza Sportivă (ser Moderna);

– Câmpulung, strada Dr. Poenaru Bordea, Ambulatoriu de specialitate, Spitalul Municipal (ser Pfizer BioNTech);

– Câmpulung, strada Dr. Poenaru Bordea nr.12, Centrul S, Ambulatoriu de specialitate, Spitalul Municipal (ser Pfizer BioNTech);

– Costești, strada Industriilor nr.19, Centrul 3, Spitalul Orășenesc (ser Moderna);

– Costești, Faza II, Spitalul Orășenesc (ser Pfizer BioNTech);

– Costești, strada Victoriei nr.42, Casa de Cultură (ser Pfizer BioNTech);

– Curtea de Argeș, bulevardul Basarabilor nr. 47, Centrul P Batalionul 33 Vânători de Munte Posada (ser Pfizer BioNTech);

– Curtea de Argeș, bulevardul Basarabilor nr. 47, Centrul Batalionul 33 Vânători de Munte Posada (ser Pfizer BioNTech);

– Curtea de Argeș, bulevardul Basarabilor nr. 28 A, Centrul de recreere persoane vârstnice (ser Pfizer BioNTech);

– Izvoru, strada Principală nr.754, Căminul Cultural (ser Pfizer BioNTech);

– Mărăcineni, satul Argeșelu, Centrul de Permanență (ser Moderna);

– Mărăcineni, satul Argeșelu nr. 375, Centrul de Permanență (ser Pfizer BioNTech);

– Micești, Dispensarul Micești (ser Pfizer BioNTech);

– Mioveni, strada Nicolae Racoviceanu nr. 110, Casa de Cultură Racovița (ser Pfizer BioNTech);

– Mioveni, strada Nicolae Racoviceanu nr. 110, Centrul 2 Centrul de Cultură Racovița (ser AstraZeneca);

– Pitești, bulevardul Eroilor nr. 26-28, Unitate de cazare tip hotelier (ser Pfizer BioNTech);

– Pitești, bulevardul Republicii nr. 72, Centrul 2 Spitalul Clinic de Urgență „Dr. Ion Jianu” (ser AstraZeneca);

– Pitești, bulevardul Republicii nr. 72, Centrul 2P Spitalul Clinic de Urgență „Dr. Ion Jianu” (ser AstraZeneca);

– Pitești, bulevardul Republicii nr. 72, Centrul P Spitalul Clinic de Urgență „Dr. Ion Jianu” (ser Pfizer BioNTech);

– Pitești, Caravana mobilă, Caravana 1AG_SMU (ser Moderna);

– Pitești, strada Victoriei nr. 45, Centrul 1 CMJ ARGEȘ (ser Pfizer BioNTech);

– Pitești, bulevardul Republicii nr.72, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” (ser Pfizer BioNTech);

– Pitești, strada Pictor Nicoale Grigorescu nr. 2A, Spitalul Muntenia (ser AstraZeneca);

– Pitești, strada Victoriei nr. 45, CMJ Argeș (ser AstraZeneca);

– Ștefănești, strada Coasta Câmpului nr. 42, Centrul 3 Sala de Sport Campus Școlar 2 (ser Moderna);

– Ștefănești strada Coasta Câmpului nr. 42, Sala de Sport Campus Școlar Ștefănești (ser Moderna);

– Topoloveni, strada Parcului nr. 9, Policlinica Topoloveni (ser Pfizer BioNTech).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *