FC Argeș a câștigat partida cu FC Voluntari, disputată astăzi pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Piteștenii s-au impus cu 3-0 (1-0).

Primul gol al meciului a fost înscris de Cristian Dumitru în minutul 24. Dumitru a marcat din 8 metri, după o centrare primită la firul ierbii de la Malele.

Alb-violeții au făcut 2-0 în minutul 85: Tofan pătrunde în viteză în careu, centrează, mingea ricoșează din piciorul unui adversar în bara transversală, iar Drăghici este pe fază și reia cu capul în poarta goală.

Scorul final a fost stabilit în minutul 89. Malele pătrunde vertiginos în careu, lateral stânga, șutează pe jos, pe colțul lung, mingea lovește bara și intră în poartă.

Jocul de astăzi a contat pentru etapa a șasea a play-out-ului Ligii I de fotbal.

Elevii lui Mihai Ianovschi și Andrei Prepeliță ocupă locul 2 în clasamentul play-out-ului, cu 31 de puncte, la 3 puncte distanță de ocupanta primului loc, Chindia Târgoviște.

În următoarea rundă, FC Argeș va întâlni în deplasare pe FC Viitorul, duminică, 9 mai, de la ora 16:30.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *