Plafonarea prețurilor la alimente nu ar conduce la raționalizare, afirmă ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu (PSD). ”Nu s-a luat niciodată în calcul raționalizarea. Este o speculație a celor care nu cunosc capacitatea producătorilor români”, a afirmat ministrul într-o conferință de presă susținută astăzi.

Întrebat despre cele 8 alimente de bază care ar putea fi propuse de PSD în coaliția guvernamentală pentru a le fi plafonate prețurile, Adrian Chesnoiu a anunțat că lista acestora urmează să fie stabilită: ”Toate alimentele sunt de bază, de unde ați scos 8 alimente? Nu cred că președintele (n.r. – președintele PSD) a spus 8 alimente. A spus că îi va ajuta pe români să își asigure coșul zilei, că sunt 6, 8 sau 10 alimente. Analiza va fi gata cât mai repede posibil”.

Liderii partidelor care formează coaliția aflată la guvernare nu au stabilit dacă prețurile alimentelor vor fi plafonate (pe fondul scumpirilor din ultima perioadă) și, dacă da, care ar urma să fie aceste alimente.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.