Mihai Coteț, consilier municipal și om de afaceri, și-a anunțat în această seară candidatura pentru funcția de președinte al PNL Pitești. „Da, candidez pentru conducerea organizației PNL Pitești.

Este o decizie pe care am luat-o în mod natural, animat de aceleași intenții ca în prima zi în care am intrat în PNL: o comunitate mai bună, mai frumoasă, mai activă și atractivă, mai prietenoasă cu membrii ei, indiferent că această comunitate înseamnă organizația unui partid sau orașul în care trăiesc. E important să facem din locul în care trăim și activăm un loc mai bun, mai normal.

În egală măsură, este o decizie luată la sugestia multora dintre colegii din organizație, care m-au asigurat de sprijinul lor pentru că văd în mine o alternativă onorantă, și pentru asta le mulțumesc.

Când am intrat în PNL am găsit o organizație municipală în dezintegrare, aflată în zodia interimatului, așa cum este și în acest moment: oameni excluși la lot, organizații de tineret dizolvate peste noapte, primari care mergeau la București să ceară demisii, numiri controversate. Din respect pentru gazda în casa căreia tocmai intrasem, o luare de poziție din partea mea ar fi fost cel puțin ridicolă și neavenită, întrucât nu făcusem parte până atunci din viața organizației. Treptat, am început să înțeleg și să văd lucrurile în complexitatea lor, cu bune și cu rele. Voi vorbi pe parcurs despre experiența mea de până acum, despre ce am înțeles din ea, despre cum cred că am putea să facem lucrurile bine, despre ce înțeleg eu că ar trebui să fie organizația unui partid.

Nu candidez ca să câștig pentru mine – pentru că nu fac parte din categoria celor care vânează titluri de pus în CV – candidez pentru că vreau să câștigăm împreună; candidez pentru că îmi pasă și pentru că niciodată nu mi-a fost indiferent; candidez pentru că vreau să știți că sunt aici pentru voi și că am toată disponibilitatea și dorința de a face lucruri frumoase pentru comunitate. Sunt aici pentru voi și pentru noi, organizația extraordinară care am putea fi dacă am avea un strop de curaj”, își argumentează Mihai Coteț candidatura.

Data alegerilor interne din PNL Pitești urmează să fie stabilită.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *