37 de localități (toate comune) din județul Argeș au la această oră rată ZERO de infectare cu SARS-CoV-2 (incidența cumulată a cazurilor de infectare în ultimele 14 zile), potrivit datelor furnizate astăzi, 9 februarie 2021, de către Direcția de Sănătate Publică (DSP).

Cele 37 de localități sunt următoarele: Sălătrucu, Nucșoara, Cepari, Brăduleț, Corbi, Aninoasa, Berevoești, Albeștii de Muscel, Dâmbovicioara, Ciofrângeni, Valea Mare Pravăț, Bughea de Jos, Valea Iașului, Mioarele, Poienarii de Muscel, Boteni, Morărești, Godeni, Ciomăgești, Mălureni, Schitu Golești, Uda, Budeasa, Beleți-Negrești, Săpata, Suseni, Oarja, Stolnici, Rătești, Hârsești, Teiu, Recea, Bârla, Izvoru, Miroși, Râca și Popești.

La polul opus, cu cea mai mare rată de infectare din Argeș (5,64/1.000 de locuitori), este comuna Cuca, singura localitate din județ care încă se află în scenariul roșu.

În scenariul galben mai sunt doar 4 comune: Tigveni (2,65), Dragoslavele (1,92), Șuici (1,76) și Cotmeana (1,63).

Celelalte localități până la totalul de 102 câte numără Argeșul se află în scenariul verde.

Conform DSP, rata de infectare la nivelul întregului județ este de 0,60, iar în Pitești de 0,71/1.000 de locuitori. Aici amănunte despre bilanțul COVID comunicat azi de DSP Argeș. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *