Și în ultimele 24 de ore au murit pacienți în spitalele COVID din județul Argeș. Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP), în intervalul de timp menționat 2 pacienți testați pozitiv au decedat. Iată bilanțul COVID al ultimelor 24 de ore, comunicat în urmă cu puțin timp de către DSP Argeș:

-pacienți internați în spitale: 240 (ieri 276);
-pacienți internați la ATI: 36 (ieri 41);
-noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2: 83 (ieri 122);
-număr de teste efectuate în spitalele publice: 202;
-persoane decedate: două (de la începutul pandemiei 561). DSP nu a transmis amănunte despre decese (vârsta și eventuale comorbidități).

Rata de infectare la nivelul întregului județ Argeș, conform sursei citate, este de 1,86/1.000 de locuitori.

Situația la nivel național

-pacienți internați în spitale: 8.734;
-pacienți internați la ATI: 1.111;
-noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore: 3.938;
-număr de teste efectuate în ultimele 24 de ore: 15.953;
-persoane decedate în ultimele 24 de ore: 74 (de la debutul pandemiei 15.841). Dintre cele 74 de persoane decedate, 48 erau bărbați, iar 26 – femei.

1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 la 60-69 de ani, alte 25 de decese la categoria de vârstă 70-79 de ani și 19 la categoria de peste 80 de ani, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Conform sursei citate, 68 dintre decesele din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru alți 4 nu au fost raportate comorbidități până în prezent. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *