Corneliu Cîrstea nu mai este subprefect de Argeș. Guvernul Orban a hotărât ca acesta să fie numit, cu caracter temporar, în funcția de subprefect al municipiului București, funcție pe care a mai ocupat-o și în trecut.

În ședința sa din această săptămână, Guvernul a adoptat două hotărâri cu privire la schimbarea operată în cazul lui Cîrstea: „Hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al judeţului Argeş de către domnul Cîrstea Corneliu” și „Hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al municipiului Bucureşti de către domnul Cîrstea Corneliu”.

Deocamdată, până la o nouă numire, postul de subprefect de Argeș pe care l-a ocupat Cîrstea a rămas vacant.

Corneliu Cîrstea fusese numit subprefect al Argeșului în luna august a acestui an. El a îndeplinit atribuțiile postului de prefect al județului în perioada în care Emanuel Soare a candidat, fără succes, pentru șefia Consiliului Județean.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.