Fost primar din Argeș, retrimis în judecată. Procurorii Serviciului Teritorial Pitești al Direcției Naționale Anticorupție au dispus retrimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Costel Zamfir, „la data faptei primar și președinte al Comisiei locale de fond funciar al comunei Bradu, județul Argeș, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (159 de acte materiale)”, informează DNA.

„Precizăm că, anterior, în etapa procesuală a camerei preliminare, prin încheierea din data de 19 septembrie 2019 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Argeș, definitivă prin încheierea din data de 30 ianuarie 2020 pronunțată de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Pitești, s-a dispus restituirea prezentei cauze la Serviciul Teritorial Pitești.

După reluarea urmăririi penale și efectuarea actelor de urmărire penală necesare pentru remedierea neregularităților constatate în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

Inculpatul Zamfir Costel, în calitățile menționate mai sus, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce decurgeau din funcția de președinte al comisiei locale de fond funciar, în perioada iunie 2000-mai 2007, ar fi încălcat dispozițiile legale care reglementează procedura de reconstituire a dreptului de proprietate privată pentru terenuri agricole, stabilind în mod nelegal dreptul de proprietate al unor persoane pe suprafețe de teren situate pe raza teritorial-administrativă a comunei Bradu, județul Argeș (lângă autostrada București-Pitești).

Toate suprafețele de teren retrocedate (care însumează 1.508.903 mp) ar fi fost suprapuse cu terenurile aflate în proprietatea unor persoane din comuna Oarja care dețineau titluri de proprietate anterioare, valabile.

În acest sens, inculpatul ar fi întocmit înscrisuri oficiale ori ar fi alterat astfel de înscrisuri care au stat ulterior la baza emiterii titlurilor de proprietate prin încălcarea dispozițiilor Legii nr.18/1991, în sensul inexistenței dreptului la reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate ori cu privire la nerespectarea amplasamentelor.

Prin acțiunile sale, inculpatul Zamfir Costel ar fi cauzat producerea unei pagube materiale în cuantum total de 26.390.412 lei (echivalentul a 8.404.590 de euro) sau vătămarea intereselor legitime persoanelor care dețineau un titlu de proprietate valabil.

În cauză nu au fost dispuse măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubelor produse prin infracțiune, întrucât în urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul Zamfir Costel nu deține în proprietate bunuri mobile sau imobile”, precizează Direcția Națională Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *