Autor: Gabriel Cazan

Este o întrebare prostească, să nu-i spun copilărească, pentru că aș jigni copiii.

Ce vrea să însemne asta? Este o revoltă a unui consilier local sau a mai multora când au auzit că dorim să dăm orașului un ansamblu-monument dedicat piteșteanului Cornel Chiriac, cel care a fost mentorul multor generații, care ne-a învățat, ne-a arătat ce înseamnă libertatea când noi, cei tineri de atunci, aveam doar două ore pe zi la televiziune pline cu doctrinele partidului. Și, alături de el, în ansamblul-monument am fi vrut să apară și cinci preferați ai noștri și ai lui, cinci genii ale muzicii rock, cinci puncte de intersecție în muzica adevărată: Janis Joplin, Jimi Hendrix, John Lennon, Jim Morrison și Freddie Mercury.

Și toate acestea pe banii noștri, fără nicio implicare a finanțelor municipiului. Aveam nevoie doar de aprobare pentru amplasament.

Am așteptat hotărârea mai bine de trei ani. De fapt, visul nostru este vechi, de peste 30 de ani, când primarul de-atunci ne-a refuzat aproape la fel. Bineînțeles, cu alte cuvinte: „Asta ne mai trebuia?”, și s-a închis totul. Atunci am pierdut și concertul pe care Jean Michel Jarre ar fi dorit să-l țină în Pitești. Da, ați citit bine: JEAN MICHEL JARRE ÎN PITEȘTI! Se stabilise și clădirea pe care își va proiecta spectacolul: magazinul Trivale. Dar n-a fost să fie pentru că un „om politic” s-a opus. La fel cum face acum un corespondent de-al lui prin întrebarea „Ce legătură are Freddie Mercury cu Piteștiul?”

Dacă s-ar fi aflat cineva la fel de „deștept” ca domnul consilier în Lituania, la Vilnius n-ar mai fi apărut un bust al lui Frank Zappa. Sunt sigur că marele muzician n-a auzit de Vilnius și nici de lituanieni. Și nici la Praga nu s-ar mai fi construit Zidul lui John Lennon. Trebuie să amintim că The Beatles nu a cântat niciodată în Cehoslovacia. De ce? Pentru că ei nu cântau în lagărul comunist, deși erau adulați de tinerii de-acolo. Aaa, ia stai! Uitasem că au compus și au cântat celebra melodie-protest împotriva invadării de către URSS a Cehoslovaciei, Back in USSR! Și mai vreau să amintesc că în Kazahstan există un grup statuar The Beatles, foarte frecventat și fotografiat de turiști din toate colțurile lumii.

Ce legătură are Freddie Mercury cu Piteștiul? De când n-ați mai fost în Expo-Parc, domnule consilier? Sau poate că nici n-ați ajuns vreodată acolo. Pentru că, dacă ați fi făcut-o, v-ar fi speriat hidoșenia de statuie care cică semăna cu un pește (care a mai fost mâncat o dată). Așa-zisa operă de artă a fost probabil aprobată de primarul Cornel. Nu cred că erați consilier și nu ați participat la aprobarea amplasării în parc, pentru că, dacă ar fi fost așa, v-aș fi suspectat de cultură ilegală și nu este cazul. La primarul Ionică, în mandatul căruia a fost amplasată o asemenea oroare, era ceva normal. Dânsul a lucrat într-un mediu toxic, care sigur i-a cauzat niște sechele. Ce avea hidoșenia aia cu Piteștiul? Stai că m-am prins! Era lângă un lac și lacul este în Pitești și în lac trăiesc pești. Am dreptate, domnule consilier? Dar ce legătură avea arătarea aia cu minunăția de Expo-Parc? Vă răspund eu: niciuna! Doar că a fost creată de un artist a cărui viziune despre viață este un pic mai ciudată, hai să spunem așa ca să fim siguri că nu-l jignim. Norocul nostru este că a fost ascunsă de un primar deștept, altfel ar fi continuat să sperie copiii care se jucau în imediata apropiere.

Ce legătură au Doina și Ion Aldea Teodorovici și Grigore Vieru cu Piteștiul de au statui și străzi cu numele lor? Dar Basarabia? Știați că în Pitești există două străzi cu numele de Basarabia,  Basarabia 1 și Basarabia 2? Și mai este și o altă stradă, Ținutul Herța? Ce legătură au cu Piteștiul? Pentru că domnul Pendiuc are rude acolo. Și că a fost primar și a putut!

Lui Cornel Chiriac i s-a dat doar o stradă care se află la marginea Piteștiului, printre tomberoanele de gunoi și parcări de mașini. Cred că nici cei care locuiesc acolo nu știu că aia este strada Cornel Chiriac, cel care a avut curajul de ne-a deschis mințile, ne-a învățat ce este libertatea și ne-a dat ceva ce nu speram vreodată că vom avea: dorinta de a fi liberi.

Și acum vreau să vă răspund la întrebarea pe care dumneavoastră ați vrut-o doar retorică. Da, domnule consilier, Freddie Mercury are atâtea în comun cu Piteștiul! Muzica lui a influențat în bine viața multor tineri, a generații întregi de tineri care acum știu să citească, să refuze un calculator sau un telefon mobil și să prefere o carte sau un film artistic sau un spectacol de teatru sau orice în afara kitsch-ului balcanic care a pus stăpânire pe toate mințile copiilor din ziua de azi.

Rar se mai aud în vreun apartament acordurile The show must go on sau ale Bohemian rhapsody, dar încă se aud pentru că energia lui Freddie a fost și este uriașă. El ne-a scos din baruri și ne-a dus la audițiile muzicale, la rockoteci sau La pietre. El ne adună la Posada sau Stonebird, la Topoloveni sau Curtea de Argeș. El ne-a ajutat să înțelegem ce înseamnă libertatea. Și datorită lui am ieșit în stradă în ‘89 și ne-am oferit piepturile goale ca să fim împușcați și să nu mai fim sclavii nimănui. Pentru că la el am auzit prima dată I want to break free. Și l-am acultat! Am ieșit în stradă și am reușit să evadăm din lagărul comunist și să vă ajutăm să deveniți consiler local.

Asta este legătura pe care Freddie Mercury o are cu Piteștiul!

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Opinii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *