Viitorul mall care va fi construit în cartierul piteștean Tudor Vladimirescu (Argeș Mall) ar urma să fie dat în folosință în toamna anului 2023. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp, într-o conferință de presă, de primarul Cristian Gentea.

Primarul spune că termenul i-a fost precizat de reprezentanții dezvoltatorului Prime Kapital Emerald SRL din București (firma care va construi mall-ul), într-o întâlnire pe care a avut-o recent cu aceștia: „Dumnealor estimează că în toamna anului 2023 va fi funcțional”, a afirmat primarul municipiului Pitești.

Cristian Gentea: „Dumnealor au venit să se plângă că lucrurile merg foarte greu la Pitești”

Dezvoltatorul i s-ar fi plâns primarului că în Pitești aparatul birocratic întârzie investiția. Iată întreaga declarație a primarului Gentea: „Săptămâna trecută am avut o întâlnire care mi-a lăsat un gust amar, cu cei de la Prime Kapital. Mi-a fost destul de jenă, pentru că dumnealor au venit să se plângă că lucrurile merg foarte greu la Pitești. Inițial, cam în același stadiu a fost și Târgoviștea și iată că la Târgoviște totul este gata și a fost dat în folosință (n.r. – un alt mall construit de Prime Kapital). La noi, deocamdată, nu s-a făcut nimic. Factorii de decizie cu care m-am întâlnit mi-au spus că investitorii sunt foarte deranjați de acest lucru și că în orice moment ar putea să spună stop, mergem în altă parte!

(…) Mai mult decât să îmi cer scuze și să semnez pe loc certificatele de urbanism pentru demolare și pentru PUD (n.r. – Planul Urbanistic de Detaliu) și mă angajez la lucrul acesta…

Am avut o discuție – domnul viceprimar Mihai Mihăilescu a fost cu mine – cu cei de la Urbanism și le-am spus că trebuie să aleagă: ori lucrează așa cum trebuie, ori își văd de treabă în altă parte, în funcție de CV-urile și de pregătirea dumnealor, care, din păcate, în proporție de 90%, nu au niciun fel de legătură cu urbanismul!

Dânșii au și depus pentru avizul de mediu vineri. Mi-au spus că termenul, din păcate, pentru obținerea acestui aviz este destul de lung. Ei speră să-l ia până în 30 iunie (n.r. – anul acesta). Imediat vor depune pentru autorizația de construcție, pe care le-am promis că le-o vom da pe loc. Din acel moment, va începe demolarea, După ce se termină demolarea, în maximum 18 luni totul va fi gata acolo. Deci, dumnealor estimează că în toamna anului 2023 va fi funcțional”.

Investiția ar urma să invludă și un nou hipermarket Carrefour

Potrivit dezvoltatorului, Argeș Mall va fi o investiție de 80 de milioane de euro și va avea o suprafață comercială închiriabilă de 55.000 de mp.

Ar urma să includă, conform sursei citate, și un nou hipermarket Carrefour (10.000 de mp), o galerie comercială cu magazine de modă, restaurante, cafenele, spații de joacă, cinema (cu 8 săli de vizionare) și două blocuri turn de locuințe colective (fiecare cu un regim de înălțime de 2S+P+16 E).

Pe lângă centrul comercial, „Prime Capital va dezvolta din resurse exclusiv proprii o pasarelă auto-pietonală, o investiție de 6 milioane de euro, pe care o va transfera gratuit municipalității după finalizarea construcției. Este vorba despre o alternativă la trecerea căii ferate care separă în prezent pe cei 16.000 de locuitori din cartierul Tudor Vladimirescu de restul orașului”, anunța în 2019 Prime Kapital Emerald.

Amintim că în decembrie 2020 Primăria Pitești a concesionat dezvoltatorului Prime Kapital Emerald SRL din București terenul public din cartierul Tudor Vladimirescu pe care firma ar urma să construiască o pasarelă auto-pietonală, ca parte a proiectului Argeș Mall, pasarelă care va facilita accesul clienților către viitorul centru comercial (aici subiectul pe larg). (Foto: schiță proiect Argeș Mall)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.