Unul dintre primii specialiști care au crezut în proiectul noului spital de la Mioveni, încă din faza în care unitatea medicală se afla în plin proces tehnic de construcție, este doctorul Mircea Stoian.
Născut și crescut în Pitești, Mircea Stoian a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, făcându-și ulterior studiile de doctorat la aceeași universitate, la specializarea Radiologie Imagistică Medicală – Boli Infecțioase.
Experiența sa profesională include Spitalul Universitar de Urgență Militar Central București, Spitalul Clinic Colentina din Capitală și Spitalul de Pediatrie Pitești.
Deși mulți dintre tinerii medici optează să lucreze doar în spitale din București sau chiar din afara țării, doctorul Mircea Stoian a ales să profeseze acasă, numărându-se printre cei care au pus umărul la dezvoltarea proiectului Spitalului Orășenesc Mioveni, din postura de coordonator al Compartimentului Radiologie și Imagistică Medicală. În prezent, Compartimentul condus de doctorul Mircea Stoian oferă aproape 60 de servicii medicale de radiologie și imagistică.
În paralel cu activitatea sa medicală de la Spitalul Mioveni, Mircea Stoian lucrează și la Spitalul Clinic Colentina din București.