Aștepți un an de zile, făcând tot felul de sacrificii, punând ban peste ban, renunțând la multe, doar să poți strânge cât crezi tu că este necesar pentru a pleca în concediul mult visat. Apoi, începi organizarea excursiei – cazare, masă, drum. Vrei ca totul să fie perfect, pentru că o dată pe an ai o perioadă în care faci ce vrei. Nu mai ai șef, plan cincinal, îndatoriri de serviciu și pe nimeni care să te bată la cap. Ești în vacanță și atât! Și pleci cât mai repede, ca să nu primești vreun telefon prin care ți se solicită să revii „pentru câteva secunde” ca să semnezi vreun document. Cu cât ajungi mai departe, cu atât nu te mai poți întoarce, pentru că… pentru că ești prea departe!
Și ajungi la destinație. Hotel bun, locație excelentă lângă gara centrală, de unde poți pleca spre destinațiile din zonă, vreme splendidă, atmosferă excelentă. Te odihnești câteva ore și apoi începi explorarea zonei. Faci cunoștință cu locuri noi, pe care le-ai văzut doar în cărțile poștale sau la televizor, ai parte de experiențe inedite, de gusturi și de mirosuri noi, toate lucrând pentru liniștea sufletului și la încărcarea ta cu energie pozitivă.
Dar zilele trec și ești nevoit să te întorci. Banii sunt pe terminate, valizele pline ochi de cadouri, iar tu ești încărcat de energii binefăcătoare.
Ajungi la aeroport, chiar foarte devreme, ca să nu întârzii și să nu creezi probleme la îmbarcare, pentru că, nu-i așa, ție îți place să respecți regulile: să plătești din timp biletul de avion, să nu iei prea mult bagaj, iar dacă ai ceva în plus să achiți costurile suplimentare.
Numai că doar ție îți place să fii corect, pentru că cealaltă parte cu care ai un contract civil prin achiziționarea tichetului de călătorie nu-și duce la începlinire, așa cum trebuie, partea sa din contract. Și întârzie, întârzie nu câteva minute, nu câteva zeci de minute, ci pur și simplu peste o oră și ceva! Iar când în sfârșit vine, tu răsufli ușurat că în locul înscrisului de pe tabela informativă „Retarde” nu apare „Canceled”, așa cum ți s-a mai întâmplat și în alte dăți cu alte companii aeriene pe care nu doresc să le amintesc aici.
Blue Air, companie românească, de altfel ea a fost motivul pentru care am scris articolul! Știu, o să râdeți, o să spuneți că dacă am ales o companie românească, așa îmi trebuie! Așa este, dar am crezut că ajut și eu la relansarea economiei, că dau și eu acolo ceva pentru a fi repornite afacerile, dar se pare că m-am orientat greșit, deoarece, încă de la început, trebuia să țin cont că aproape toate afacerile din România sunt definite de Lasă că merge și așa! Și apoi greșeala mea a fost că trebuia să-mi dau seama că o companie de transport românească merge prost, iar ca reper aveam CFR-ul. Ce dacă e în aer? Ce, în aer nu se poate întârzia? Ce, nu există și acolo troiene de zăpadă care să împiedice sau caniculă care să dilate liniile aeriene? Cine sunt eu să mă revolt împotriva pilotului care s-a dat jos la prima că-l trecea treaba mică? D’aia a întârziat avionul! Ce, piloții n-au și ei necesități?
Iar când a sosit, nimeni nu și-a cerut scuze! Ba nu, și-a cerut, dar nu am înțeles de ce. O fi mâncat pește la prânz și i-a rămas un os în gât? Nu-mi amintesc ce-a spus! Nimeni nu a explicat de ce a întârziat și când ne-a vorbit n-avea niciun fel de inflexiune în glas ca să-i compătimim un pic: vai săracii, i-auzi ce li s-a întâmplat! Vai de capul lor! Hai să-i ajutăm să facem o chetă să…!
Să nu mai circulați cu avioanele Blue Air! Nu merită! Fac parte tot din CFR!
Și nu-l mai puneți pe Vadim să prezinte rubrica sport, pentru că nu se înțelege nimic din ce zice! Și el este tot un generator de CFR (Cuvinte Fără Rezonanță)!
