Adrian Miuțescu (61 de ani), deputat și președinte al PNL Argeș, a adresat astăzi primul său mesaj public din noul an, după internarea lui – la sfârșitul lunii decembrie 2020 – la Spitalul Militar Central din București, unde a fost diagnosticat cu o infecție intestinală (știrea a fost prezentată în premieră de Pitești 24 – aici). Pentru că starea sa de sănătate s-a agravat, deputatul a fost internat la Anestezie-Terapie Intensivă.

„Am traversat momente dificile din cauza infecției cu noul coronavirus, iar boala a fost agravată de această complicație. Partea bună este că acum mă simt mai bine și sunt convins că voi depăși momentul, pentru a mă întoarce la treabă. Este adevărat că am comunicat mai puțin, fiindcă la ATI sunt reguli foarte stricte.

Le transmit atât colegilor din PNL, cât și cetățenilor care au așteptări de la noi, cei care am primit un vot de încredere, că nu ne vom lăsa până când nu vom îndeplini fiecare angajament pe care ni l-am luat. Din nefericire, viața este compusă și din aspecte mai puțin plăcute, cum ar fi această pandemie și problemele conexe.

Nu vreau să închei fără a mulțumi membrilor personalului medical pentru atenția și profesionalismul de care au dat dovadă, pentru dăruire și pentru lupta zilnică prin care trec cu toții pentru salvarea fiecărei vieți omenești. Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră, pentru că este cea mai importantă!”, a scris Adrian Miuțescu în această seară pe pagina sa de socializare.

În noiembrie 2020 Miuțescu s-a îmbolnăvit de COVID-19 și a stat internat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală. Ulterior externării, luna trecută, și-a preluat mandatul de deputat (funcție în care a fost ales pe 6 decembrie 2020), iar pe 21 decembrie a depus jurământul. (Sursă foto: Camera Deputaților)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *