Încheiem astăzi prezentarea declarațiilor de avere ale șefilor Primăriei Pitești, actuali sau care în curând vor fi aleși în funcții. Gelu Tofan face parte din a doua categorie, fiind candidatul PNL pentru unul dintre cele două posturi de viceprimar.

Cum PNL și USR PLUS au majoritate în Consiliul Local Pitești și s-au înțeles să își susțină reciproc candidații, Gelu Tofan va fi ales, cel mai probabil, viceprimar. Ședința de CL în care vor fi aleși viceprimarii municipiului Pitești ar urma să se desfășoare la sfârșitul acestei luni. Am scris că în PNL candidatura lui Tofan este contestată (amănunte), dar, cel puțin deocamdată, hotărârea prin care partidul l-a desemnat să ocupe funcția de viceprimar a rămas în picioare.

Gelu Tofan a menționat în declarația sa de avere 5 terenuri, în Pitești, Bascov și Ștefănești:

Împreună cu soția lui, consilierul local Gelu Tofan are în proprietate o casă de locuit în Pitești, de 110 mp, și o casă de vacanță în Bascov, de 291 de mp, construită de cei doi în perioada 2006-2012.

Posibilul viitor viceprimar are un autoturism Dacia Logan, fabricat în 2008.

La capitolul venituri anuale încasate în 2019 (personal și de către membrii familiei), Gelu Tofan a menționat: 18.804 lei ca salariat la SC Sorimargo SRL Pitești și la SC Ecomineral Spring SRL Bascov, 42.651 de lei ca administrator provizoriu la RATEN Mioveni, 49.899 de lei – venituri salariale obținute de soția lui, Magdalena Tofan, ca angajată a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, 3.204 lei – alocațiile de stat ale celor doi copii ai soților Tofan și o donație de 62.000 de lei primită de fiica lor.

Gelu Tofan are contractate două credite bancare și un împrumut de la o persoană fizică. Unul dintre credite – contractat în 2007 la Bancpost – este în valoare de 25.000 de franci elvețieni și are scadența în acest an. Celălalt credit – contractat în 2006 la Romexterra Bank – este în valoare de 46.000 de lei și are scadența în 2031. În ceea ce privește împrumutul, acesta este de 40.000 de lei, a fost contractat anul trecut de la o persoană fizică – Vlad Adrian Tone – și trebuie returnat în acest an.

Averea primarului PSD al Piteștiului, Cristian Gentea: aici. Averea lui Lucrețiu Tudor (PSD), city manager al municipiului: aici. Averea viitorului viceprimar USR, Mihai Mihăilescu: aici. (Sursă foto: Facebook)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *