Opt noi autobuze au intrat astăzi în parcul auto al societății Publitrans Pitești. Noile autobuze vor circula în zona metropolitană, legând Piteștiul de orașul Ștefănești (o suplimentare pentru transportul cu autobuze deja existent) și comunele Moșoaia și Căteasca (atunci când și în cele două comune va porni transportul cu mijloace Publitrans).
Noile autobuze, de 6 și, respectiv, 8 metri lungime (câte patru achiziționate din fiecare tip), au norma de poluare Euro VI, sunt dotate cu sisteme de climatizare și de informare călători, au camere de supraveghere video și sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități.
Autobuzele de 6 metri lungime au o capacitate de 23 de locuri, dintre care 11 pe scaune, iar cele de 8 metri, de 59 de locuri, dintre care 23 pe scaune.
Potrivit Primăriei, investiția a totalizat 4.498.740 de lei, fiind suportată din bugetul societății Publitrans.
„Această achiziție a fost necesară pentru ca operatorul regional Publitrans să poată onora angajamentele privind asigurarea transportului public de persoane pe raza comunelor Moșoaia și Căteasca, recent înscrise în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești. Totodată, se va asigura transportul locuitorilor din Izvorani (n.r. – sat din Ștefănești), așa cum operatorul s-a angajat prin contractul de servicii.
După efectuarea testelor și a recepției finale și după îndeplinirea procedurilor legale de punere în circulație, care includ amenajarea și semnalizarea corespunzătoare a stațiilor de încărcare și debarcare călători ce urmează a fi realizate de către autoritățile locale din Moșoaia și Căteasca, cererea de transport a locuitorilor celor două comune și a celor din orașul Ștefănești va fi, în cel mai scurt timp, satisfăcută pe deplin”, informează Primăria Pitești.
Datele de la care autobuzele Publitrans vor circula și în Moșoaia și Căteasca urmează să fie stabilite și anunțate.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.