
Update, ora 11:45
„Potrivit verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, o femeie de 32 de ani din Boțești care conducea un autoturism pe DJ 702, din direcția Boțești către Dobrești, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă, lovind gardul unui imobil.
În urma impactului, conducătoarea auto a fost rănită și transportată la spital.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că aceasta nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, informează Poliția Argeș.
Știrea inițială, ora 10:10
A fost accident rutier în această dimineață pe drumul județean 702 în comuna Boțești. Șoferița unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un cap de pod și în gardul unei gospodării.
Femeia, în vârstă de 32 de ani, din Boțești, a fost rănită în urma accidentului. A primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior a fost transportată la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.
Au intervenit și pompierii de la Topoloveni, dar și un echipaj cu ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat.
Un echipaj de poliție rutieră face cercetări la fața locului și va stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.