Astăzi, la Biroul Electoral de Circumscripție, Emanuel Soare (Forța Dreptei) și-a depus candidatura, din partea Alianței Dreapta Unită (ADU), pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș la alegerile locale din 9 iunie. A fost însoțit de ceilalți doi lideri ai ADU Argeș, senatorul Narcis Mircescu (USR) și Adrian Sandu (PMP).
După depunerea candidaturii, Emanuel Soare, fost prefect și fost reprezentant PNL, care a candidat și în urmă cu patru ani pentru președinția CJ Argeș, a făcut declarații de presă.
„Atâta timp cât au ales să stea alături de PSD (…), ei nu mai reprezintă electoratul de dreapta”, a fost mesajul lui Soare despre peneliști.
„Sunt sigur că voturile pe care le vom primi în alegerile din 9 iunie vor fi mai multe decât ale PSD și vom reuși, poate pentru prima dată după 30 de ani, să aducem o conducere de dreapta atât la Consiliul Județean, cât și la Primăria Municipiului Pitești și, bineînțeles, în celelalte primării în care candidații Alianței Dreapta Unită se prezintă în fața electoratului”, a afirmat candidatul Alianței Dreapta Unită pentru postul de președinte al Consiliului Județean Argeș:
Emanuel Soare a criticat administrația județeană pesedistă condusă de Ion Mînzînă: „Cu excepția câtorva drumuri județene care au fost reabilitate prin fonduri europene, nu există prea multe alte proiecte de investiții sau proiecte care să fi contribuit la creșterea calității vieții argeșenilor. Nu vedem decât scandaluri pe la toate instituțiile care sunt subordonate Consiliului Județean. Nu vedem decât percheziții pe care DIICOT le face sau acuzații pe care DNA le face și, de cele mai multe ori, le face în legătură strânsă cu conducerea Consiliului Județean. (…) Nu se vede niciun progres major în județul Argeș”:
Tot astăzi, Alianța Dreapta Unită a depus la Biroul Electoral și lista candidaților săi pentru funcțiile de consilier județean la CJ Argeș.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.