Dacia și-a prezentat, cu puțin timp în urmă, rezultatele comerciale din anul 2022. Potrivit constructorului auto, Dacia a vândut anul trecut 573.800 de vehicule, cu 6,8% peste nivelul din anul precedent. Marca românească a depășit pragul simbolic de 8 milioane de automobile vândute de la lansarea modelului Logan, în 2004.

Dacia pe piața românească

În România, Dacia a înmatriculat 40.179 de vehicule, cu 5,3% mai multe decât în 2021.

Topul celor mai vândute patru modele în România a fost ocupat în întregime de Dacia. Astfel, pe prima poziție s-a aflat Logan, cu 11.401 unități, urmat de Duster, cu 10.161 de unități. Pe locul al treilea a fost Sandero (8.492 de unități), în timp ce pe poziția a patra s-a situat Spring, cu 6.830 de unități.

Spring, aflat în primul an complet de comercializare, a impulsionat vânzările întregii piețe de vehicule electrice din România. Cota de piață a modelului Spring în segmentul vehiculelor 100% electrice s-a situat în 2022 la 57,8%. Totodată, Spring a fost al doilea cel mai vândut autoturism către persoanele fizice din România, indiferent de tipul de motorizare (termic sau electrificat).

Dacia pe piața europeană

Tot în 2022, Dacia a atins în Europa o cotă de piață record de 7,6% în ceea ce privește autoturismele vândute către clienții particulari (de la 6,2% în 2021), consolidându-și astfel, pentru al doilea an consecutiv, locul al treilea în topul celor mai vândute mărci către această categorie de clienți.

În Franța, cea mai mare piață pentru marca românească, anul trecut au fost înmatriculate 130.800 de autoturisme Dacia, în creștere cu 4,5% față de nivelul din 2021, pe o piață în regres cu 7,8%.

În Germania, a cărei piață este dominată de oferta în segmentul C, Dacia a avut în 2022 o creștere cu 50% a vânzărilor sale față de anul precedent, ajungând la 60.300 de autoturisme.

Dacia a înregistrat o creștere semnificativă și în Italia, cu un nivel al vânzărilor de 67.300 de unități (+9,2% față de 2021), pe o piață în scădere cu 9,7%.

În Spania, Dacia a vândut anul trecut 37.800 de autoturisme, în creștere cu 2,7% comparativ cu 2021, pe o piață în regres cu 5,3%.

De asemenea, în Marea Britanie vânzările Dacia au crescut cu 55% față de 2021, pe o piață în regres cu 2%.

În Portugalia și în Belgia, Dacia a ocupat primul loc în clasamentul vânzărilor către persoanele fizice, iar în Europa de Est, în țările baltice, Slovacia și Republica Cehă creșterea vânzărilor a depășit 30%.

O creștere a vânzărilor Dacia de peste 30% a fost înregistrată și în Turcia, acolo unde cota de piață a mărcii a ajuns la 6%, cu 1,1 puncte procentuale peste nivelul anului precedent.

Aceste rezultate au fost susținute în principal de succesul a 4 modele-cheie:

1.Sandero, 229.500 de unităţi vândute (+1,2% față de 2021), cel mai vândut autoturism în Europa către clienții persoane fizice începând din anul 2017;

2.Duster, 197.100 de unităţi vândute (+5,8% față de 2021), al doilea cel mai vândut vehicul din Europa către persoanele fizice în anul 2022 și cel mai vândut SUV către aceeași categorie de clienți începând din 2018;

3.Jogger (aflat în primul său an de comercializare), 56.800 de unităţi vândute, locul al doilea în Europa în clasamentul vehiculelor din segmentul C (exceptând modelele SUV) cu cele mai mari vânzări către persoanele fizice;

4.Spring, 48.900 de unități vândute (+75% față de 2021), locul al treilea în Europa în clasamentul celor mai bine vândute vehicule electrice către persoanele fizice.

Distribuie
  • Dacia anunță

    Lansată în luna august 2018, platforma de vânzări online a mărcii Dacia s-a impus ca un in…
  • Date de ultim moment despre Dacia

    Date de ultim moment despre Dacia, comunicate în această dimineață de Asociația Constructo…
  • Dacia face un anunț de ultimă oră

    Prezentat în premieră mondială la sfârșitul lunii februarie la Salonul Auto de la Geneva, …
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *