Europarlamentarii Vlad Botoș (USR) și Eugen Tomac (PMP) au trimis scrisori Věrei Jourová, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru Valori și Transparență, și lui Didier Reynders, comisar pentru Justiție, pe tema comasării alegerilor din România și a pericolelor pe care le implică o astfel de măsură nedemocratică. Demersul este complementar procedurii de sesizare a Comisiei de la Veneția, procedură inițiată marți de USR.

„Alegerile locale au specificul lor și nu văd de ce s-ar dori un haos administrativ în cele peste 3.000 de primării din țară, în consiliile locale și cele județene prin alegerea unor reprezentanți care ar trebui să aștepte 5 luni până să-și preia mandatele. Ar fi o lipsă crasă de respect față de aleșii locali din România să amesteci cele două scrutinuri, să amesteci temele și buletinele de vot”, argumentează europarlamentarul USR Vlad Botoș (foto).

Comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale reprezintă o amenințare substanțială la adresa integrității procesului electoral, a statului de drept și a valorilor democratice, atrage atenția și europarlamentarul PMP Eugen Tomac: „Este evident că actuala putere încearcă din răsputeri să își creeze avantaje prin metode josnice. Schimbarea regulilor în timpul jocului nu poate demonstra decât nivelul de frică la care au ajuns. Frica de români și alegerea lor. Garantarea unui scrutin corect este esențială, prin urmare am atenționat și la nivel european despre abuzul care urmează să aibă loc în România. Asemenea metode nu sunt tolerate în statele europene democratice”.

Eurodeputații USR și PMP aduc la cunoștința comisarilor europeni intenția PSD și PNL de a modifica legislația electorală cu mai puțin de 6 luni înainte de alegerile pentru Parlamentul European: „Comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale nu doar că ar crea confuzie printre alegători și ar complica exercitarea dreptului la vot, ci chiar ar duce la o restrângere a drepturilor alegătorilor, în condițiile în care cei care aveau posibilitatea să voteze oriunde în țară pe liste speciale vor fi obligați să voteze doar în localitatea de domiciliu.

În plus, dat fiind că mandatele actualilor primari, șefi de CJ-uri și consilieri locali și județeni au fost validate pe 27 octombrie 2020, organizarea unor alegeri locale pe 9 iunie ar însemna fie reducerea mandatului acestora, fie am avea 5 luni cu două rânduri de aleși locali, unii în funcție, unii care așteaptă să-și înceapă mandatul. Or, astfel de soluții sunt vădit neconstituționale.

Totodată, comasarea celor două tipuri de alegeri vine la pachet cu încălcarea dreptului constituțional de a fi ales în ceea ce-i privește pe candidații care ar dori să participe la ambele alegeri”.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *