Update, ora 21:30

Elena Lasconi s-a retras de pe lista candidaților USR pentru alegerile europarlamentare din 2024, anunță conducerea USR.

„În această seară, Biroul Național al USR a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaților la alegerile europarlamentare.

Elena Lasconi va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin din partea USR pentru a face, în continuare, performanță în administrație. Lasconi a intrat în politică pentru a construi străzi, școli, spitale, comunități și va continua să facă asta la Câmpulung, susținută de USR.

Colega noastră s-a retras din dorința de a nu afecta campania pentru alegerile europarlamentare, pentru a nu permite ca o serie de discuții apărute în spațiul public să mute atenția de la problemele cu care România se confruntă.

USR își reafirmă susținerea pentru principiile și valorile liberale pentru care luptă atât în România, cât și în Europa”, informează Biroul Național al USR.

Știrea inițială, ora 14:40

Președintele USR, Cătălin Drulă, i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă de pe lista candidaților partidului pentru Parlamentul European, listă pe care Lasconi se afla pe primul loc. Drulă anunță, totodată, că diseară conducerea USR va formaliza retragerea printr-o decizie politică.

Cătălin Drulă: „I-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare”

„Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii.

Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație.

USR are de dus o luptă grea și importantă în 2024. Astăzi, mai mult decât oricând, România are nevoie de o alternativă de dreapta și de soluții liberale.

În fața unei guvernări corupte și a isteriei extremiste, avem cu toții nevoie de o schimbare reală. Vom continua să muncim zi de zi pentru a construi această schimbare”, spune Cătălin Drulă.

Hotărârea USR survine ca urmare a declarațiilor pe care Lasconi, primarul Câmpulungului, le-a făcut ieri la Prima TV cu privire la referendumul din 2018 pentru „familia tradițională”: „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi, din punctul meu de vedere, eu consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a afirmat Elena Lasconi, care a precizat că a participat la referendumul pentru familia tradiţională şi a votat „DA”.

Întrebată dacă afirmațiile sale nu vor provoca critici în rândul votanţilor USR, Lasconi a răspuns: „Este treaba lor. Eu nu am nimic împotriva persoanelor de acelaşi sex, dar nu văd de ce aş milita pentru căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex. Nu am nicio problemă cu relaţiile lor atât timp cât nu-i afectează pe cei din jur”.

Oana Lasconi: „Nu o mai susțin pe mama din niciun punct de vedere”

Afirmațiile de la Prima TV ale Elenei Lasconi au stârnit un adevărat iureș. Inclusiv fiica ei, Oana Lasconi, de la Paris, care s-a declarat membră a comunității LGBTQ+, a criticat-o extrem de dur într-o postare pe Instagram.

„Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiica ei, însă și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată.

Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu am cuvinte. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată.

Nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale. Nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aud că a votat «DA» pentru modificarea Constituției, într-un mod jegos și discriminatoriu.

Mă doare sufletul, inima și am palpitații de câteva ore.

Nu susțin un astfel de om pentru alegerile europarlamentare sau prezidențiale, deși știu că este favorita multora pentru acel rol. Sufăr foarte mult și nu-mi vine să cred. Consider că dacă ești creștin și crezi în legea iubirii ar trebui să lupți pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să-și aleagă calea și să-și poată forma o viață fericită și liniștită.

Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie și din acest motiv nu o mai susțin pe mama din niciun punct de vedere, din acest moment”, a spus Oana Lasconi.

Elena Lasconi: „Eu nu mă agăț de funcții și liste”

Cu puțin timp înainte ca președintele USR, Cătălin Drulă, să anunțe că i-a cerut să se retragă de pe lista candidaților partidului pentru europarlamentare, Elena Lasconi a postat pe pagina sa de socializare:

„Cu ce e compatibilă politica?

După declarația mea de ieri în care am fost sinceră și am spus că, din punctul meu de vedere, căsătoria este între un bărbat și o femeie, s-au inflamat toate rețelele sociale. Îmi pare rău. Niciodată nu am avut nimic împotriva relațiilor dintre persoanele de același sex. Nu am nimic împotriva unui parteneriat făcut legal pentru a avea aceleași drepturi. Singura sensibilitate pentru mine ca persoană este asta: cuvântul căsătorie.

De 51 de ani trăiesc într-o societate în care căsătoria este între o femeie și un bărbat. Educația și formarea pe care le-am primit m-au adus în punctul acesta pentru că iubesc oamenii și lupt pentru drepturile lor. Am prieteni gay pe care îi respect, îi admir și îi susțin. Ei știu asta.

Lecția pe care trebuie să o învățăm în viața asta este iubirea. Mi se pare dureros să știi și să simți cu toată ființa ta că iubești oamenii și să constați că primești înapoi ură. Și pentru ce? Sunt pentru căsătoria dintre o femeie și un bărbat și pentru un parteneriat legal între persoane de același sex.

Cred în drepturile omului și în valorile europene la fel ca echipa din care fac parte. Ne diferențiază, însă, nuanțele.

Acestea fiind zise, eu nu mă agăț de funcții și liste. Pur și simplu muncesc cu drag pentru țara pe care o iubesc, pentru câmpulungeni, pentru România pe care ne-o dorim cu toții. Dacă munca și crezul meu nu sunt suficiente, dacă sinceritatea, toleranța și iubirea nu sunt suficiente și dacă doare atât de mult un cuvânt, prin votul colegilor mei din Biroul Național USR se decide retragerea mea de pe lista candidaților la europarlamentare.

Atât. Eu îmi continui treaba de primar. Am intrat în politică pentru a construi. Străzi, școli, spitale, comunități, dar mai ales punți către oameni. Voi continua să fac asta la Câmpulung și în orice moment al vieții mele publice și private. Voi continua să fiu sinceră, asumată și autentică”.

USR este singurul partid care s-a opus modificării Constituției în sensul cerut la referendumul din 2018 de către Coaliția pentru Familie („familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”, nu între soți – așa cum prevede Constituția țării): „USR respectă dreptul la inițiativă al cetățenilor, însă acest referendum NU rezolvă o problemă actuală. Revizuirea Constituției în forma pe care Coaliția pentru Familie o promovează creează premisele unui veritabil recensământ pentru dezbinare, instigând la ură și diviziune socială”, argumenta atunci USR.

De altfel, în Codul Civil se precizează că în România căsătoria „se încheie între bărbat și femeie”, că „este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex”, iar căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate în străinătate „nu sunt recunoscute în România”

De asemenea, USR a acuzat la timpul respectiv că referendumul pentru „familia tradițională” este un instrument de imagine pentru PSD și liderul de atunci al acestui partid, Liviu Dragnea, care încercau astfel să mai câștige din popularitatea pierdută, în condițiile în care Dragnea avea mari probleme penale. 

Referendumul a eșuat ca urmare a prezenței reduse la urne, sub pragul minim de 30% necesar validării sale. 

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *