Update, ora 11:20

Elena Lasconi a transmis un mesaj pe pagina sa de socializare după anunțul potrivit căruia va fi prima pe lista candidaților USR pentru Parlamentul European.

„Mă bucur că oamenii faptelor au parte de recunoaștere. La propunerea lui Cătălin Drulă, membrii Biroului Național USR au votat ca eu să deschid lista pentru alegerile europarlamentare. Este o responsabilitate imensă, dar și o onoare. Sunt sigură că voi fi sprijinită și de membrii USR.

Alegerile europarlamentare sunt cele mai importante alegeri de anul viitor și pentru că sunt primele.

Câmpulung Muscel este parte din viața mea, iar în ultimii trei ani este însăși viața mea și tot ce fac, fac pentru câmpulungenii mei.

Recunoașterea colegilor mei din USR vine ca urmare a faptelor mele. Am arătat ce poți să faci dacă vrei cu adevărat să schimbi în bine un oraș.

Și poate că această propunere vine după ce am arătat că poți transforma un oraș cu dragoste pentru oameni și prin accesarea de fonduri europene. Avem deja finanțare cât e bugetul orașului pe aproape 40 de ani. E un moment istoric. Suntem un exemplu atât pentru România, cât și pentru Europa.

Am intrat în politică pentru a contribui la schimbarea Câmpulungului, a României în bine. Asta nu se poate decât prin schimbarea reală a clasei politice. Adică, a politicienilor de tinichea, a celor care se țin cu dinții de funcții și care se folosesc de toate pârghiile să îi împiedice pe oamenii de bună credință să FACĂ. Pentru că, după ei, pur și simplu nu trebuie să faci.

Eu am un vis și am hotărârea să-l transform în realitate. Vă invit să fiți în clasa celor care construiesc și nu în a celor care distrug!

Această veste o să-i încrânceneze și mai tare pe politicienii din vechea clasă politică. Lupta o să fie și mai grea. Dar când am ales eu calea ușoară?

Dragi câmpulungeni, minciunile pe care le-ați auzit până acum despre mine sunt nimic față de ceea ce urmează. Judecați faptele și, mai ales, aveți încredere! Începând de acum, am nevoie de susținerea voastră și o să vedeți că o să fie bine.

O să continui să muncesc cu pasiune pentru Câmpulung. Avem multă treabă, iar la anul e maraton de alegeri. Ce decide fiecare prin vot contează. Nu mai vreau să aud „pe mine nu mă interesează politica”. Politica și mai ales oamenii care o fac ne influențează viața în rău sau în bine. Se golește țara de români și nu e bine. Așa că 2024 e anul tău, cel care vei face schimbarea în bine, așa cum crezi și cum simți”.

Știrea inițială, ora 10:50

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, va fi prima pe lista candidaților USR pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.

„A reușit să schimbe fața Câmpulungului în doar trei ani de mandat. A început proiecte de peste 400 de milioane de lei. Asta înseamnă bugetul orașului pe 40 de ani. 40 de ani în 3 ani de mandat. Ne va reprezenta cu cinste în Parlamentul European”, transmite USR.

După Elena Lasconi, pe următoarele poziții ale listei de candidați USR pentru Parlamentul European vor fi Dan Barna (vicepreședinte ALDE Europe, fost vicepremier, „cu o contribuție esențială la conceperea PNRR”), Vlad Voiculescu (fost ministru al Sănătății, „un neobosit luptător pentru drepturile pacienților”) și Vlad Botoș („unul dintre cei mai influenți și activi europarlamentari români”), informează USR.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *