De la 1 februarie 2021, Cecilia Tudor va deveni director general marca Renault pentru perimetrul SEE (Sud-Estul Europei). Numirea vine în contextul reorganizării Groupe Renault (ca urmare a planului strategic Renaulution, recent lansat de companie) în jurul celor patru unități de business. Activitatea pentru marca Renault este gestionată la nivelul clusterului SEE. Noul responsabil al mărcii îi raportează la nivel global lui Guillaume Josselin, VP Renault Sales & Operations Europe – Maghreb, și la nivel local lui Mihai Bordeanu, Country Head Romania.

Cecilia Tudor are o experiență de 18 ani în Groupe Renault România, în comerț, marketing și comunicare pentru mărcile Dacia și Renault.

A condus, pe rând, departamentele de Distribuție Comercială, Vânzări rețea Renault, Vânzări Vehicule Electrice – Vehicule de Ocazie – Vehicule Utilitare (inclusiv vânzări pentru personal).

În 2017 a fost numită director al Direcției Vânzări Speciale a Renault Commercial Roumanie, iar în februarie 2020 a preluat activitatea de Comunicare și Responsabilitate Socială a companiei.

Este absolventă a Academiei de Studii Economice din București, are studii postuniversitare în cadrul Institutului Universitar Profesional din Clermont Ferrand (Franța) și a urmat un program de management executiv la ESCP Business School Europe.

Distribuie
  • Director reținut de DNA

    Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reț…
  • Director, avere nejustificată

    Dragoș-Virgil Titea, director la Direcția Juridică și Administrativ a Regiei Autonome Roma…
  • Șeful Dacia, anunț important

    Șeful brandului Dacia al Grupului Renault, Denis Le Vot, anunță că Dacia va trece complet …
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *