Polițiștii Secției Rurale Domnești au acționat la sfârșitul acestei săptămâni pentru combaterea delictelor silvice, făcând verificări cu privire la un transport de material lemnos pe raza comunei Corbi.
Un bărbat de 59 de ani care conducea un autocamion a fost prins de oamenii legii în timp ce transporta pe drumul județean 731, în Corbi, lemne pe care urma să le descarce într-o o altă locație decât cea menționată în avizul de însoțire a materialului lemnos. Fotografiile cu materialul lemnos încărcate în sistemul SUMAL 2.0 nu erau conforme, aspect care atrage răspunderea de natură contravențională.
Cu sprijinul unui specialist silvic, polițiștii au stabilit că materialul lemnos este în cantitate totală de 7,850 de mc, de esență fag.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de transport de material lemnos fără aviz de însoțire sau fără ca să existe dovezi cu privire la proveniența legală a transportului.
Polițiștii au confiscat întreaga cantitate de lemne și au predat-o Ocolului Silvic Domnești și au indisponibilizat autocamionul. De asemenea, bărbatul a primit o amendă de 1.000 de lei.
”Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ Argeș. (Foto: Arhivă – cu caracter ilustrativ)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

