O propunere politică făcută la București vine să confirme informația furnizată, în urmă cu câteva zile, de Pitești 24 potrivit căreia funcția de prefect al județului Argeș va rămâne la PNL.

Senatorul social-democrat Paul Stănescu a propus în Consiliul Politic Național al PSD ca funcțiile de prefect să fie împărțite în raport cu funcțiile de președinte de consiliu județean. Mai exact, în județele în care PNL are președinția consiliului județean ar urma să fie numit prefect de la PSD, iar acolo unde PSD deține șefia județului, în funcția de prefect să fie numit un liberal.

Astfel, în Argeș la acest nivel administrativ-politic ar urma să nu se schimbe nimic: PNL va rămâne, prin Radu Perianu, cu postul de prefect având în vedere că PSD, prin Ion Mînzînă, deține postul de președinte al Consiliului Județean.

După ce viitorul nou Executiv PSD-PNL va fi învestit, liderii județeni ai celor două partide vor începe negocierile pentru funcțiile politice guvernamentale din Argeș. Conform surselor noastre, partidul lui Ion Mînzînă va cere o funcție de subprefect, cel „sacrificat” urmând să fie Lucian Ionescu (aici subiectul pe larg).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *