Nu mai puțin de 12 tineri, băieți și fete, au fost amendați astăzi de polițiștii locali piteșteni de la Serviciul Ordine Publică.

Potrivit Poliției Locale, tinerii consumau alcool, având asupra lor câteva sticle de whisky, și tulburau liniștea și ordinea publică la locul de joacă de la blocul C7, de pe Aleea Tenorul Ioan Băjenaru din cartierul Găvana.

Deranjat că tinerii fac gălăgie, un locatar din zonă i-a „turnat” la Poliția Locală, care a trimis un echipaj la adresa indicată.

„Astăzi, în urma unei sesizări, polițiștii locali de la Serviciul Ordine Publică-Poliția Locală Pitești, la locul de joacă de la blocul C7 de pe Aleea Tenorul Ioan Băjenaru din cartierul Găvana, au depistat 12 persoane născute între 2005 și 2007 care aveau mai multe sticle de whisky. Toți cei 12 au fost legitimați, identificați și sancționați cu amendă contravențională conform Legii 61/1991”, informează purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești, Bogdan Aristănțoiu.

Potrivit sursei citate, fiecare dintre cei 12 tineri a fost amendat cu 100 de lei pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public (adică minimul, amenda fiind cuprinsă între 100 și 500 de lei).

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *