În perioada 1-20 octombrie 2026, ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni, polițiștii locali piteșteni au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării legalității ocupării locurilor de parcare de reședință, de la blocuri, de pe raza municipiului.

Au fost înregistrate peste 200 de sesizări telefonice, majoritatea reclamanților cerând intervenția Poliției Locale pentru ocuparea abuzivă de către alte autovehicule a locurilor de parcare atribuite în baza unui contract.

Au fost făcute controale în teren în cartierele Trivale, Găvana, Prundu, Craiovei, Banat, Exercițiu și Războieni, dar și pe Calea București.

În urma verificărilor, Serviciul Siguranță Rutieră și Serviciul Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate ale Poliției Locale Pitești au întocmit zeci de procese-verbale de constatare și sancționare contravențională și au dat 72 de amenzi, conform HCL nr. 185/2012 privind Regulamentul parcărilor de reședință.

Poliția Locală le reamintește cetățenilor că:

-locurile de parcare de reședință aparțin domeniului public al Municipiului Pitești;

-atribuirea se face exclusiv în baza contractului și cu plata la zi;

-este interzisă montarea de către persoane fizice a oricăror dispozitive de blocare, indicatoare, înscrisuri sau marcaje care să sugereze rezervarea locului;

-locurile de parcare care blochează accesul la intrări și căi de intervenție sau care sunt amplasate neconform pot fi desființate de administratorul domeniului public, cu montarea de stâlpișori de protecție;

-la sosirea echipajului de poliție locală, petentul are obligația de a face dovada deținerii legale a locului de parcare, prin prezentarea documentelor eliberate de serviciul de specialitate și a actului de identitate.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *