Prefectul Radu Perianu (PNL) nu va face recurs la hotărârea Tribunalului referitoare la lucrările de modernizare a bulevardului Pardon din Câmpulung Muscel.

Aflat în concediu de odihnă, prefectul de Argeș a anunțat pe Facebook că este de acord cu decizia subprefectului Bogdan Minciunescu, persoana care îi ține locul în perioada concediului, de a nu ataca hotărârea Tribunalului.

„Există deja o hotărâre a Tribunalului Argeș în privința lucrărilor la bulevardul Pardon din Câmpulung, iar mesajele câmpulungenilor s-au auzit în spațiul public.

Această situație durează de prea mult timp și, în ciuda tuturor greșelilor primarilor din Câmpulung care s-au succedat, locuitorii nu trebuie să sufere din cauza nefinalizării unui proiect de infrastructură important pentru comunitatea locală.

Ca prefect al județului Argeș, consider că decizia subprefectului Bogdan Minciunescu cu privire la recursul în dosarul privind lucrările la bulevardul Pardon din Câmpulung este în concordanță cu interesul public”, scrie prefectul pe Facebook.

Amintim că Bogdan Minciunescu (PSD), subprefect de Argeș, a anunțat astăzi că nu va face recurs la hotărârea Tribunalului care i-a dat dreptate primăriței USR Elena Lasconi în privința lucrărilor la bulevardul Pardon din Câmpulung (aici imagini și subiectul pe larg).

În luna februarie, judecătorii de la Tribunalul Argeș i-au dat dreptate Elenei Lasconi: blocarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Pardon din Câmpulung din cauza procesului intentat de prefectul Radu Perianu pe motiv de legalitate a fost total nepotrivită (aici subiectul pe larg). Astăzi era ultima zi în care Instituția Prefectului mai putea face recurs. Cum recursul nu a fost formulat, lucrările de modernizare la bulevardul emblematic al Câmpulungului pot fi, în sfârșit, reluate și finalizate.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *