Prefectul Emanuel Soare face un apel către argeșeni să le dea prioritate persoanelor vârstnice la programarea pentru vaccinarea anti-COVID. Deși în etapa a II-a sunt incluși și angajații din domeniile esențiale, din cauza numărului limitat de doze de vaccin disponibile vârstnicii de peste 65 de ani și bolnavii cronici sunt cei mai vulnerabili și ar trebui imunizați cât mai repede.

În Argeș nu se mai pot face programări, dar acestea vor fi reluate din 8 februarie, dată de la care în Argeș vor funcționa mai multe centre de vaccinare, potrivit prefectului.

“În acest moment, programările pentru vaccinare în Argeș sunt blocate. Având în vedere numărul limitat de doze, rugămintea mea e să le dăm prioritate vârstnicilor și bolnavilor cronici. Să ne programăm întâi seniorii și apoi să ne programăm și noi, chiar dacă suntem eligibili pentru etapa a II-a a vaccinării. Moral, pentru mine și angajații din Instituția Prefectului a fost să nu ne programăm acum, în condițiile în care dozele nu sunt suficiente. Trebuie să avem grijă de seniori, mă bazez pe faptul că argeșenii vor înțelege acest lucru. Mai devreme sau mai târziu ne va veni tuturor rândul să ne vaccinăm”, afirmă prefectul Emanuel Soare.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *