După cum v-am informat, majoritatea din CL Pitești formată din PNL și USR-PLUS a blocat încetarea de drept a mandatului de consilier local al PSD-istului Lucrețiu Tudor, numit recent city manager al municipiului de către primarul PSD Cristian Gentea (aici, amănunte). Într-un comunicat de presă, PNL Argeș explică motivele.

„Așa cum au aflat deja toți piteștenii, PSD l-a făcut pe Luc Tudor administrator de municipiu la apelul bocancilor. Povestea asta nu se susține din trei considerente.

Primul considerent. Luc Tudor a candidat din partea PSD la Consiliul Local Pitești. Este o sfidare la adresa votanților de bună credință că Luc Tudor a demisionat din funcția în care oamenii l-au ales să-i reprezinte în CL Pitești, pentru ”a aluneca” pe o funcție numită. (Bănoasă, desigur.)

PSD-iștii și trompetele lor s-au apucat să debiteze pe internet că liberalii și useriștii n-au vrut să ia act de demisia lui Luc Tudor din funcția de consilier local, această demisie fiind – vezi, Doamne! – un act unilateral. Da, o fi fost un act unilateral, însă dacă Luc Tudor tot avea de gând să demisioneze, trebuia să plece acasă după ce a fost ales, nu să stea cu mâna întinsă la o funcție numită (și bănoasă) la stat. Nu vi se pare că e o păcăleală de proporții? PSD l-a pus pe Luc Tudor pe o poziție eligibilă în Consiliul Local Pitești, în situația în care Luc Tudor arată că nu vrea să fie consilier al Piteștiului. Dar vrea ”city-manager” al Piteștiului. Ridicol!

Al doilea considerent. Pentru funcția de administrator al municipiului Pitești ar trebui să se organizeze, totuși, un concurs. Sau domnul Luc Tudor este îndrăgostit numai de funcțiile numite? (Și bănoase?) La acest concurs se pot înscrie oameni care chiar știu cu ce se mănâncă administrația unui municipiu reședință de județ. Nu doar Luc Tudor.

Al treilea considerent. Luc Tudor nu are experiență în administrație. El a lucrat în finanțe. Așa că nu știm ce-l recomandă să ocupe – prin numire – funcția de ”city-manager” al Piteștiului. Poate îl recomandă doar prietenii săi din PSD”, se arată în comunicatul de presă al PNL Argeș.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *