Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și procurorii D.I.I.C.O.T. Pitești pun astăzi în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară în județul Argeș și 8 mandate de aducere.

Perchezițiile au loc în patru cauze penale referitoare la săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și de efectuare fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile să aibă efecte psihoactive.

În prima cauză instrumentată, în care este efectuată o percheziție domiciliară și pus în aplicare un mandat de aducere, s-a stabilit că o persoană a comercializat în mod repetat în județul Argeș diferite cantități de droguri de mare risc (Ketamină și MDMA).

În cea de a doua cauză, în care sunt puse în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară și tot atâtea mandate de aducere, anchetatorii au aflat că, pe parcursul anului 2023, mai mulți bănuiți au vândut droguri de risc (canabis) și droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), precum și substanțe cu efect psihoactiv (ADB BUTINACA).

În cel de-al treilea dosar cercetările au relevat că o persoană din municipiul Pitești a procurat și comercializat în mod repetat droguri de mare risc (MDMA) către consumatori din județul Argeș.

În cea de a patra cauză instrumentată s-a stabilit că, tot pe parcursul acestui an, un individ a vândut în repetate rânduri droguri de risc și de mare risc (canabis și MDMA) către mai mulți consumatori din Pitești.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *