Update, 10 august 2022, ora 17:00

Astăzi, criminalul a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Update, 10 august 2022, ora 09:00

Criminalul a fost reținut preventiv pentru 24 de ore. Biroul de informare și relații publice al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş precizează: „În cursul nopţii de 09/10 august 2022, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori, precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă a acesteia pentru durata de 24 de ore.

Faţă de victimele identificate, inculpatul avea calitatea de fiu, frate şi, respectiv, unchi.

În cursul zilei de azi, 10 august 2022, urmează ca inculpatul să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş, cu propunere de luare faţă de acesta a măsurii arestării preventive”.

Update, 9 august 2022, ora 21:15

Date de ultimă oră, obținute de Pitești 24 de la surse din rândul anchetatorilor, ne ajută să creionăm, pe scurt, scenariul măcelului din Bascov.

Asasinul și-ar fi omorât mai întâi mama și fratele, care dormeau, iar apoi tatăl, căruia, în timp ce acesta ieșea de la toaletă, i-ar fi pulverizat în față spray paralizant, după care l-ar fi lovit mortal. Primele trei crime, pentru săvârșirea cărora ar fi folosit un ciocan și pietre, le-ar fi comis noaptea trecută.

Azi dimineață, criminalul ar fi așteptat plecarea la serviciu (la Spitalul Militar din Pitești) a cumnatului său (cumnat care nu avea habar despre tragedia care se consumase în locuința socrilor lui) și a intrat în casa de peste stradă în care locuia sora sa. Pe aceasta și pe fetița ei le-ar fi ucis cu ciocanul.

Update, 9 august 2022, ora 20:20

Criminalul ar fi folosit „pietre de diferite dimensiuni și obiecte”, a precizat, cu puțin timp în urmă, doctorul Dan Manu, șeful Serviciului de Medicină Legală Argeș, aflat la fața locului. Manu a mai afirmat că, cel mai probabil, toate cele 5 victime au fost luate prin surprindere de criminal.

Update, 9 august 2022, ora 19:00

Informații neoficiale arată că asasinul locuia în aceeași casă cu părinții și fratele său (taximetrist). I-ar fi omorât, rând pe rând, pe cei trei (în circumstanțe încă neclare), după care ar fi traversat strada și ar fi intrat în casa în care locuia sora lui. Aici, și-a ucis sora și nepoata.

Update, 9 august 2022, ora 18:45

Poliția Argeș revine cu o precizare de ultimă oră: „În urma cercetărilor la fața locului, victimele au fost găsite cu urme de violență, nefiind vorba despre înjunghiere. Cercetările sunt, încă, în desfășurare”.

Update, 9 august 2022, ora 18:00

Cele 5 victime erau rudele criminalului: sora acestuia (48 de ani), nepoata (5 ani), părinții (tatăl – 79 de ani, mama – 72 de ani) și fratele (50 de ani).

Sora criminalului, Gențiana Rusu, lucra la Spitalul Militar din Pitești. Acolo lucrează și soțul acesteia, Gheorghe Rusu, cel care i-a găsit pe toți 5 fără suflare.

Familia avea grijă de bărbatul de 53 de ani, care, deși aflat în evidențele oficiale cu probleme psihice (handicap psihic accentuat), nu s-ar fi manifestat agresiv până la crima multiplă de astăzi. Bărbatul urma un tratament medicamentos la domiciliu.

Cazul este anchetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Update, 9 august 2022, ora 17:20

Informația potrivit căreia criminalul are afecțiuni psihice se confirmă. Are 53 de ani și a fost prins de polițiști și jandarmi. Se afla într-o pădure din apropiere și nu a opus rezistență.

În baza delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele: „În ziua de 9 august anul curent polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani din comuna Bascov ar fi găsit, când s-a întors la domiciliu, cinci membri ai familiei sale (soția, copilul – n.r. – o fetiță în vârstă de 5 ani, cei doi socrii și un cumnat) decedați, înjunghiați.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, polițiștii de investigații criminale și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au constatat că cele sesizate se confirmă.

Polițiștii au luat primele măsuri, iar la scurt timp au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice.

Bărbatul se află în custodia polițiștilor, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș”.

Știrea inițială, 9 august 2022, ora 16:45

Cinci persoane au fost ucise în Bascov, comună învecinată cu Piteștiul. Cele cinci persoane au fost găsite astăzi fără suflare în două case de pe strada Stejeret.

Potrivit primelor informații, neoficiale, victimele ar fi făcut parte din aceeași familie. Tot conform unor informații încă neconfirmate oficial, ucigașul ar fi un bărbat cu probleme psihice, rudă cu victimele.

La fața locului sunt numeroase echipaje de poliție și jandarmi, dar și echipaje de ambulanță.

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș încă nu a comunicat informații cu privire la crima multiplă din Bascov. Vom reveni cu amănunte.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *