Tribunalul Argeș a hotărât astăzi în cazul lui Ion Georgescu înlocuirea arestului la domiciliu (în care se afla de la sfârșitul lunii decembrie 2023, după ce a scăpat de arestul preventiv) cu măsura controlului judiciar. Chiar și așa, judecătorii i-au impus lui Georgescu să nu exercite funcția de primar al Mioveniului pe perioada controlului judiciar, funcție din care a fost suspendat în octombrie 2023.

Iată hotărârea Tribunalului Argeș: „În temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin. 6 C.proc.pen., art. 242 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 211 alin. 2 C.proc.pen.: Admite cererea formulată de inculpatul GI. Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu dispusă prin încheierea nr. 245/C/CC/CP din data de 28.12.2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.2, aşa cum a fost modificată prin încheierea pronunţată la data de 31.01.2024 în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.4 al Tribunalului Argeş, faţă de inculpatul GI cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

În temeiul art. 215 alin. 1 C.proc.pen.: Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul are următoarele obligaţii:

a)să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b)să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;

c)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa (I.P.J. Argeş – Biroul Supravegheri Judiciare), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 C.proc.pen.: Impune inculpatului ca pe durata măsurii controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii:

a)să nu părăsească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei;

b)să nu exercite funcţia de primar al oraşului Mioveni, jud. Argeş;

c)să nu comunice direct sau indirect cu martorii Nicolae Valerică, Stoian Mircea, Potecă Teodor, Dan Iacobescu, Alexandru Emil, Nicolae Sînziana Nicoleta sau cu membrii familiei acestora.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 215 alin. 7, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, aceasta poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen.: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 03.04.2024, ora 09:30.

În temeiul art. 205 alin. 1 C.proc.pen.: Împotriva prezentei încheieri se poate formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pronunţată în camera de consiliu azi, 12.03.2024, ora 10:30”.

Amintim că Ion Georgescu este judecat pentru trafic de influență într-un dosar instrumentat de DNA Pitești (aici detalii).

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *