Infotrafic de ultimă oră. Potrivit Centrului Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române, la această oră în județul Argeș nu sunt semnalate evenimente care să impună oprirea circulaţiei pe drumurile județene sau naţionale ori pe autostrada Pitești-București. Și în Pitești (foto) se circulă în condiții normale.

În țară, în ceea ce privește fluența traficului, se circulă în condiții de aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al DN4, în zona localității Popești-Leordeni, dar și pe Centura Capitalei, în zona localităților Mogoșoaia, Chitila și Domnești.

Pe autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 33 – 36+100 de metri, în localitatea Fundulea, județul Călărași, traficul rutier a fost deviat de pe calea 1 (sensul către Constanța) pe celălalt sens, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Și pe tronsonul kilometric 27 – 17 (Brănești – Cernica, județul Ilfov) traficul este deviat de pe calea 2 (sensul către București) pe sensul opus, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Măsura devierii se aplică pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părții carosabile, transmite sursa citată.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *