Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești anunță că astăzi, 11 noiembrie 2020, începe acțiunea de distribuire la domiciliu a tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde, conform OUG nr. 115/2020.

Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD), finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, stabilește principalele categorii de beneficiari:
a) persoanele care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în vârstă de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă;
b) persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde le vor fi înmânate beneficiarilor pe baza cărții de identitate/a buletinului de identitate. Fiecare beneficiar va primi în plic sigilat un card, PIN-ul și lista unităților unde pot primi masa caldă.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă este de 180 de lei/lună. Nu sunt permise efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar. Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde pot fi folosite doar pe teritoriul României şi numai pentru achiziţionarea serviciilor de servire a mesei calde.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *