Judecătorii Curții Constituționale au hotărât astăzi, cu unanimitate, că este neconstituțional actul normativ care prevede că pe perioada stării de alertă, prin ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului de Interne, se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

„În ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020, întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) și art.79 alin.(1) referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.

Curtea precizează că prin efectul prezentei decizii sunt eliminate din fondul activ al legislației, în condițiile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, doar dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă rămân în continuare în vigoare.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, anunță Compartimentul relații externe, relații cu presa şi protocol al Curții Constituționale.

Precizăm că decizia CCR va intra în vigoare odată cu publicarea acesteia în Monitorul Oficial. CCR are la dispoziție (termenul legal) 30 de zile pentru a-și motiva hotărârea.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *